LexaVerzes - Articole filtrate după dată: Ianuarie 2011
Recent, savurând un ceai verde tonifiant la un local din urbe, vorbeam cu una din cele mai bune prietene ale mele, Cami, despre liceu. (Am fost împreună din clasa I si până în ultimul an de liceu, apoi fiecare din noi și-a ales facultatea pe care o dorea.) Vorbind de una, de alta, am ajuns la concluzia că în liceu eram mult prea liniștite și studioase. Două "molâi", cum zic eu de obicei.

De exemplu, chiulitul: nu că nu am fi avut unde merge – C.N. "Mihai Eminescu" e înconjurat de localuri care te "poftesc" la o cafeluță, un suc, o bere, un cocktail chiar în timpul cursurilor. În timp ce colegele noastre își făceau veacul – în timpul orelor de curs – la Oază, Dali sau Tom West, noi stăteam cuminți la Engleză, Română sau în fine, de la ce ore se cam chiulea – cu cărticica deschisă, cu caiețelul pe masă, notând fiecare cuvinţel.
Publicat în Life
Pe la mijlocul lunii noiembrie a anului trecut, citisem un articol pe site-ul PCNews.ro despre Evobook-ul de la Evolio, primul e-book reader românesc. Le-am scris celor de la Evolio un e-mail în care mi-am exprimat dorința de a testa produsul, eu fiind interesată de e-reader, atât din perspectiva profesională (fiind tehnoredactor,  junior editor de carte și un blogger destul de pasionat de gadgeturi) cât și din perspectivă personală, deoarece sunt o cititoare avidă.
Publicat în Life
Când văd astfel de anunțuri, nici nu știu ce reacție să am. E atât de greu ca angajatorul să caute pe cineva care să-i scrie anunțul corect în limba română? Până și Google Translate făcea o treabă mai bună!


Asistent Manajer
Publicat în Life

La Mulţi Ani!

1 Ian 2011
An Nou FericitLa Mulți Ani! Bine v-am regăsit în noul an!

Aceste rânduri trebuiau a fi publicate ieri, în ultima zi a anului, însă datorită unor probleme tehnice, ele vor constitui primul articol din 2011.

Cum a fost 2010? Ne-am îndrăgostit, ne-am despărțit, am devenit părinți, ne-am găsit un loc de muncă sau am rămas șomeri, am pierdut pe cineva drag sau am câștigat un prieten, ne-am mutat în altă țară sau am revenit acasă…  Acum începe un an nou, de care trebuie să profităm din plin.

Pentru mine, 2010 se rezumă la câteva proiecte pe care le-am dus la capăt cu succes. Sper ca 2011 să-mi aducă sănătate și putere de muncă – ceea ce vă doresc și vouă – și… alte câteva lucruri.
Publicat în Life

About me


"I'm a saint and I'm a sinner / I'm a loser, I'm a winner / I am steady and unstable / I'm young, but I am able" Jessica Andrews - Who I Am

Twitter feed

Comentarii noi