BlogWars la capăt. Competiţia dură, ca în orice război!
Eu am ieşit din concurs undeva după mijlocul "războiului celor 10", însă am continuat să-i susţin pe cei rămaşi. Recunosc că Iulia Mihai, dar şi Vlad Olteanu, care a terminat al treilea, s-au aflat printre preferaţii mei, pentru stilul original cu care au făcut faţă fiecărei etape. Pentru că, până la urmă, asta înseamnă BlogWars: o luptă de originalitate şi creaţie între bloguri, pe subiecte tehnice. Dacă s-ar fi pus mai mult accentul pe partea rece, strict informatică a subiectelor, am fi avut articole copy / paste unul după celălalt, în care emfaza ar fi fost pe detaliile şi performanţele tehnice, nu pe prezentarea unui produs într-o manieră personală.
Am început pe primul loc, rezistând 8 săptămâni, din totalul de 11, în BlogWars. Nu regret niciun minut înscrierea în acest concurs, mai ales că mi-a adus un voucher de $600 (dolari), pe care îl pot "schimba" contra produse ASUS într-un anume magazin online, al cărui nume deocamdată mi-e necunoscut. Însă ceea ce contează cel mai mult este faptul că am avut adversari redutabili, care m-au împins în a crea articole mai elaborate pe măsura înaintării în concurs, pentru a rămâne iar şi iar în plutonul fruntaş.
GOING ROG(UE)
Frigul şi ploaia din Belfast îl obligaseră cumva pe A. să rămână izolat în cameră. Plătise pentru o săptămână, şi deja regreta alegerea neispirată. Jos era un bar unde localnicii petreceau până târziu, în noapte, în pur stil irlandez. Oftă resemnat, făcând de câteva ori înconjurul camerei. Avea timp berechet de un joc serios, tocmai cum îi plăcea. Scoase din geantă un laptop ASUS, modificat după preferinţe... În fond, era unul dintre cei mai noi membri ai Republic of Gamers ASUS (ROG), trebuia să se ridice la înălţimea celorlalţi jucatori.
ACCESORIUL IDEAL ÎN 2010 – ASUS K50IN
