ADRENALINA, SPIONAJ SI ASUS UL30
“Doamnelor si domnilor, va vorbeste capitanul! Am aterizat la Oslo. Ora locala este 6.30 am, temperatura 2°C…” Anuntul pilotului ne trezeste din amorteala zborului. Ne recuperam bagajele in timp record si in mai putin de 40 de minute ajungem la hotel, in ciuda ninsorii abundente ce tocmai se abate asupra orasului.
Mi se pare ca suntem urmariti. „Pana aici ne-a fost cu zborul «incognito»”, gandesc cu voce tare, ajungand in camera. Nu avem prea mult timp. Ne echipam cu imbracaminte groasa si impartim aparatura in trei rucsaci: eu laptopul Asus UL30 (baietii m-au scutit de “efort”, laptopul cantarind doar 1.5 kg), M. camerele foto si video, S. sistemele GPS. Restul bagajelor le lasam in camera de hotel, unde ne vom intoarce dupa terminarea misiunii.
Ne amestecam in multime. Putem trece oricand drept turisti ca oricare altii. De altfel, eu sunt singura din grup care casca ochii mari la fiecare cladire sau peisaj, parca as fi un turist usor impresionabil si nu ditamai agentul secret. Pe o strada laturalnica, il gasim pe sofer. Ne astepta nemultumit, dojenindu-ne de intarziere. Dupa o calatorie apasatoare (cat sa fi tinut, o ora-doua?), masina opreste la un vechi castel, in apropierea unui lac. In partea de sud, hectare de padure inconjoara constructia. Inauntru, intr-o sala imensa si intunecoasa u pereti din piatra rece, facem cunostinta cu P. El este contactul nostru din Oslo si unul dintre capii Agentiei. Scurt si la obiect, ne repeta cum va decurge misiunea. In partea aceasta a castelului avem tot ce ne trebuie: schiuri, ochelari cu infrarosu, cateva tipuri de arme. In plus, castelul are un foarte bun sistem de supraveghere si un garaj plin cu scutere pentru zapada.
Incepem sa instalam device-urile. Deschid laptopul Asus (pus la dispozitie de cei de la Langley) si ma conectez prin Wi-Fi Internet, pe un canal codat. Datorita procesorului Intel ULV, laptopul are un consum de energie redus, și o autonomie mai mare. In timp ce M. si S. pregatesc misiunea de recunoastere, noi ne ocupam de comunicarea cu Langley si Agentia din Oslo. Conectam sistemele de supraveghere si tracker-ul GPS la Asus, in timp ce laptopul ruleaza infinitele informatii primite de la Agentii.
Baietii se reintorc optimisti. Au gasit ascunzatoarea inamicilor si au plantat camere cu infrarosu inauntrul cabanei din munti si in afara acesteia, fara sa fie zariti. Urmeaza sa-i supraveghem pas cu pas pana recuperam stick-ul cu date ce tin de securitatea nationala, furat la New York.
Se insereaza repede, aici in nord. Nu pot sa dorm. Ma trezesc putin buimaca si infrigurata. Agentul M. sta de paza, iar P. supravegheaza monitorul laptopului. Ma apropii si vad ca prin ceata ca unul dintre “prietenii” nostri de la cabana deschide un compartiment secret in podea. Dau un zoom si observ sclipirea stick-ului. Multumesc in gand placii NVIDIA GeForce G 210M si tehnologiei High Definition H.264, pentru redarea unor imagini de o fidelitate deosebita, cu rezolutie de 1366 x 768 pixeli.
M. si S. sunt pregatiti sa recupereze memory stick-ul. Vor sta la panda pana le vom da semnalul de OK. Dintr-o data, incaperea, si asa intunecata, se cufunda in bezna. Afara, vantul suiera din ce in ce mai puternic. Baietii sunt prinsi in mijlocul unei furtuni de zapada, care a lasat castelul fara curent. Asus-ul reporneste datorita bateriei. Generatorul de rezerva nu reuseste sa alimenteze celelalte device-uri. Am pierdut comunicarea cu agentii de pe teren. E randul meu sa supraveghez inamicii, insa imaginea e din ce in ce mai bruiata de intemperii. Tastatura iluminata a laptopului ma ajuta sa introduc cu repeziciune codul complicat de alerta catre Langley.
Orele trec. Asteptarea este tensionata. Agentii M. si S. se intorc obositi. Au recuperat stick-ul fara varsare de sange, dar i-au infuriat pe norvegieni. Langley si Oslo convoaca o conferinta de urgenta. Pornesc webcam-ul de 0.3 Mp si pe ecranul de 13.3 inchi apar chipurile indescifrabile ale sefilor. Ne avertizeaza sa ne pregatim pentru o situatie ostila.
Curentul nu a revenit. Stam de 10 ore fara electricitate. Ni se face foame. P. ne ofera sandwich-uri pregatite cu o zi inainte. Mancam agitati, eu sperand ca ceea ce mestec nu este o gustare cu carne de ren. Nici nu apucam bine sa inghitim ultimele bucatele, ca auzim in departare zgomotul de scutere.
Ne inarmam si ocupam pozitii combatante, plasandu-ne strategic in cate un colt al incaperii, pentru a-i inconjura, mizand pe intuneric. Insa inamicii ne strica planurile zburand pur si simplu prin geamurile mari din hol pe scutere si incep sa traga focuri de avertizare. Ne ferim cum putem. Agentii M. si S. se lupta cu trei indivizi fortosi. Cineva ma trage de picioare. Cad, neapucand sa securizez stick-ul.
Ma lupt cu un norvegian mascat si infuriat. Nervos, ma impinge inspre perete si reuseste sa dea laptopul jos de pe masa. Laptopul se inchide din cauza socului. Disperata, caut o solutie de scapare. P. incercand sa scape de sub un scuter rasturnat, arunca stick-ul catre mine. Imping masa catre inamic, ma tarasc spre stick si incerc sa repornesc Asus-ul. Laptopul functioneaza, bateria rezista de aproape 12 ore! In cateva secunde intru in sistemul de operare paralel Express Gate, introduc stick-ul si copiez datele de pe acesta, trimitandu-le catre Langley, apoi sterg orice informatie de pe acesta. Desi sub amenintarea armei, reusesc sa fac o manevra demna de un luptator ninja si sa-i zbor pistolul din mana, securizand individul cu perechea de catuse aferenta echipamentului de lupta.
M., S. si P. au parte de acelasi succes in imobilizarea inamicilor. Zorile se ivesc, aruncand o lumina rosiatica in incapere si dezvaluind semnele unei confruntari fara victime. Restabilim conexiunea cu Agentiile. P. se indreapta catre Sediu impreuna cu prizonierii de razboi, iar noi pornim spre Aeroportul International din Oslo. A incetat sa ninga si parca e mai cald afara.
Va fi un zbor placut pana in Virginia.
Acest articol a fost scris pentru prima etapa a concursului SuperBlog 2009, initiat de PCNews.
Mai multe detalii privind laptopul Asus UL30 puteti gasi pe site-ul PC Garage.
PS: Nu uitati ca si voi, cei care cititi articolele publicate in cadrul acestui concurs, puteti castiga un premiu de 50 de dolari, doar postand comentarii la articolele mele din cadrul SuperBlog 2009.
Insa… in 2007 am avut ocazia sa calatoresc mult cu un model Toyota: Scion xB. Era al unei prietene americane. Cand am vazut pentru prima data automobilul de culoare alba, mi s-a parut ireal: conceptul, designul, ideea… Este o masina cu bord inalt (asa cum imi place mie), bot drept, patratos. Spre suprinderea mea, extrem de incapatoare atat la capitolul “pasageri” (2 in fata si 3 in spate), cat si la capitolul “portbagaj” (ma si miram, la cate bagaje, lazi frigorifice si posete erau inautru cu ocazia diferitelor road-trip-uri). De altfel, la prietena aceasta am apelat pentru ajutor cand a trebuit sa-mi mut valizele dintr-un motel in altul, in ultimele zile ale aventurii mele pe “taramul visurilor”.
Scion xB merge foarte bine pe drumurile americane (care sunt drepte, fine, fara gropi), pe teren mlastinos-umed specific zonei statului Florida, ori pe teren uscat si granulat (nisipos). Este o placere sa calatoresti intr-o astfel de masina, mai ales ca aerul conditionat integrat raceste interiorul aproximativ intr-un minut (reversul nu-l stiu, banuiesc ca si pentru incalzirea aerului este necesar doar 1 minut).
