CharmBracelet

“Seems to me now
That the dreams we had before
Are all dead, nothing more
Than confetti on the floor
It’s the end of a decade
In another ten years time
Who can say what we’ll find
What lies waiting down the line
In the end of eighty-nine… (’09)”

(click pe imagine pentru a o vedea la rezolutia maxima)

(click pe imagine pentru a o vedea la rezolutia maxima)

55 de probe de foc; pentru unele, am fost nevoita sa trec pe sub furcile caudine. Pentru altele, nu a fost necesar decat de un minut-doua, si m-am simtit ca ursul la stupul cu miere, cand albinele nu-s acasa (ca pestele in apa), scriind, scriind, scriind…

SuperBlog 2009 a fost un test de anduranta, sau mai bine zis, un loc de munca full-time in care deadline-urile s-au succedat fulgerator. Stiam ca lucrez bine sub presiune, iar de data aceasta, seva imaginatiei mele a clocotit mai patimas ca niciodata, auzind in minte, ca o soapta, ca o descantare aproape, “tic-tac-ul” ce ma anunta de fiecare data ca nu e bine sa depasesc acel 23:59 pentru publicarea unui articol.

Lunile de toamna ar fi stat sub zodia plictiselii daca nu ar fi fost cei de la PCNews, Swiss Plan si RACK care sa initieze, si de aceasta data, concursul in care bloggerii se lupta cu sabia cuvintelor. Lor le port un respect deosebit si le multumesc pentru provocare, organizare, administrare. Stiu ca nu a fost o munca usoara.

Radio Lynx mi-a castigat aprecierea inca de editia trecuta a SuperBlog, si ma face sa regret ca nu exista un post local in Baia Mare. As fi prima care s-ar prezenta la interviul de angajare.

Despre 121.ro ce pot sa spun? Un site complet si complex, pentru femei (dar nu numai!), unde citesc articole interesante si particip lunar la concursuri. Este admirabil ca cei de la 121 s-au inrolat ca si parteneri media ai SuperBlogului!

Arena IT nu mai are nevoie de prezentari. Site-ul a castigat anul trecut competitia celor mai buni bloggeri din cadrul SuperBlog, deci prezenta lor este mai mult una etico-morala…

Alti parteneri media carora le multumesc pentru implicare sunt cei de la XTremPC, BPP, Tech in Style si Connect. Nu strica sa aruncati o privire pe site-urile acestora.

“Ne despartim, insa ne spunem «la revedere», nu «adio»”, scrie Johanna Spyri in romanul “Heidi”. SuperBlog 2009 e aproape la linia de sosire. Finalul cursei inca nu s-a disputat, mai sunt acei 100 de metri antologici…

Felicitarile mele tuturor celor care au rezistat in competitie pana la sfarsit, indiferent de locul ocupat in clasament, pentru ca au muncit si nu s-au lasat invinsi de numarul mare de probe! Sa ne reintalnim cu bine la anul!

Acest articol a fost scris pentru cea de-a cincizeci si sasea – si ultima – etapa a concursului SuperBlog 2009, initiat de PCNews.

Pe jumatate adormita, torn cafeaua fierbinte intr-o ceasca imensa, pe care o beau din cateva inghitituri. Mananc in graba un sandwich, ma echipez in doua miscari si deschid usa: sute de kilometri de gheata mi se dezvaluie privirii, iar vantul imi umfla geaca imblanita: sunt la Polul Nord, unde voi ramane sa cercetez imprejurimile timp de un an, impreuna cu o echipa formata de 2 biologi, 1 antropolog si 2 cercetatori de la electronica-mecanica-IT.

Ma indrept inspre statia meteo, unde restul echipei se chinuieste sa repare unul dintre cablurile de transmisie la aparatura de emisie-receptie a satelitului care culege informatii meteorologice din perimetrul Cercului Arctic… sau cam asa ceva. Sunt insa trimisa inapoi, fiind menajata de la activitati fizice in prima mea zi de lucru la capatul lumii.

Intru inapoi in “iglu” (o statie de preluare si interpretare a datelor imensa, care cuprinde 6 apartamente, 3 bai, 3 sali de “lucru” si un cabinet medical urias). Am primit insarcinarea de a supraveghea masina-robot care se afla pe teren sa culeaga informatii geografico-biologice. Pentru a- mi fi mai usor, comut imaginile de pe monitoarele mari, de sus, pe monitoarele de jos si pe ecranul laptopului meu ASUS, care are o diagonala de 17.3 inchi. Apoi continui sa analizez datele preluate de cei care au fost inaintea mea aici.

Fac o pauza si imi mai torn o cafea in ceasca preferata. Ma intorc inspre monitoare si mi se pare ca vad o miscare… Activez manual masina-robot si dau un zoom imaginii camerei atasata acesteia… transfer datele si ma uit peste senzorii de miscare… intr-adevar, camera a suprins ceva. Dau sonorul ASUS-ului la maximum (tehnologie SRS Premium Sound) si aud un planset slab… Incerc un zoom HD de pe laptop, si reusesc. Vad un pui de… urs polar? Rotesc robo-masina intr-un cerc cu diametrul de 20 de metri, insa nu capteaza nicio urma de urs polar matur.

Il anunt urgent prin statia radio pe unul dintre biologi de ceea ce am gasit, si il ghidez catre locul in care sta inzapezit puiul de urs, nu mai departe de 750-800 de metri inspre vest. Cu grija, colegul meu asteapta 40 de minute sa vada daca nu se apropie vreo ursoaica, apoi ia puiul si il aduce inauntru. S-a strans toata echipa in jurul ursuletului, in aripa veterinara a cabinetului medical. Puiul nu are mai mult de 3 saptamani, insa e in hipotermie si trebuie tratat cu multe lichide… Probabil ca mama l-a abandonat, ori e ranita, cert e ca nu s-a gasit nicio urma de urs polar adult.

Sunt laudata pentru spiritul de observatie, insa incerc sa-mi pastrez capul pe umeri. La urma-urmelor, fara ajutorul laptopului ASUS, probabil nu reuseam sa salvez ursul, pentru ca celelalte monitoare, chiar daca au diagonale de peste 50 de centrimetri, nu sunt atat de performante.

Transfer in notebook fisierele multimedia captate de robomasina (izoland pe fragmente vide si audio) si fac schimbul de tura cu unul dintre colegi, apoi ma refugiez in camera cu ASUS in brate, lucrand in liniste… eh, poate cu putin Mozart de pe CD-ul primit cadou la cumpararea notebookului.

La inceputul secolului trecut, descoperirea undelor radio era privita ca o revolutie tehnologica extrem de importanta, mai ales dupa construirea aparatului de radio propriu-zis, care emitea, cateva ore pe zi, stiri locale si internationala, muzica cantata de adevarate orchestre direct in studioul de radio, apoi acele soap-opere sponsorizate de compania Procter&Gamble, in care se facea reclama la sapun prin mici piese radiofonice de cateva minute.

La scurt timp, o cutie patratoasa, cu un ecran de sticla groasa si cu multe lampi in spate aparea pe mesele atator si atator oameni. In cutia de lemn i-au vazut strabunicii si bunicii nostri prima data pe Elvis Presley, pe The Beatles…

Incepuse concurenta dintre radio si televiziune. Multi nu dadeau sanse ultimei. Interesant este faptul ca, in 1960, in timpul ultimei confruntari dintre cei doi candidati pentru presedintia SUA, Richard Nixon si John F. Kennedy, oamenii care au urmarit dezbaterea la radio, au avut impresia ca Richard Nixon a iesit invingator, pe cand cei care au urmarit dezbaterea la televizor, au crezut ca a castigat Kennedy. De ce? La radio, Nixon sunase impozant si hotarat, dar gesturile televizate l-au dat de gol: transpira foarte mult si avea chipul unui om doborat, invins chiar inainte de alegerile prezidentiale.

Dupa cum cantecul celor de la The Buggles faimos proclama, “Video Killed the Radio Star”. Intr-adevar, televiziunea a pus in umbra radio-ul, care nu va mai reveni niciodata la statutul de rege unic al mass-mediei. Insa putini stiau ca undeva, se pregatea o inovatie… o revolta impotriva mijloacelor de comunicare putin flexibile: computerul.

Istoria computerului este complexa… acestea au evoluat de la o masinarie care ocupa o intreaga incapere, la sistemul de computer personal desk, apoi la laptopurile, notebookurile si netbookurile pe care le stim astazi. Computerul, in combinatie cu Internetul, inlocuieste cu succes o multime de aparate si mijloace mass-media inventate de-a lungul secolului XX: radioul, ziarele, revistele, casetofoane, videoplayerele, televiziunea.

Acum cativa ani am achizitionat un TV Tuner, care instalat in computer si legat la cablul TV, a redat calitativ toate posturile pe care le prindeam pe un televizor clasic. Din pacate, tunerul a ramas uitat intr-un alt oras, iar computerul desk a ramas, simplu, un computer.

Avantajul este insa faptul ca din ce in ce mai multe canale de televiziune straine incep sa emita digital, pe Internet. De lucrul acesta profita majoritatea companiilor care produc computere – de exemplu, ASUS. Cei de la ASUS sunt recunoscuti pentru inovatiile in materie de computere, fie ele deskuri ori notebookuri. Cele din urma sunt adevarate bijuterii portabile… cu ajutorul unui buton, ni se deschide o lume intreaga, in propria camera, ori intr-o cafenea, la o plimbare in parc.

Schimbarea se petrece in timp ce scriu aceste randuri, o vedem zi de zi… Tot mai multe persoane opteaza pentru PC in defavoarea televizorului, presei scrise. Opteaza pentru un continut variabil, flexibil, personalizabil, in care isi pot alege ce programe sa urmareasca, cum si unde. Televiziunea clasica nu ofera aceasta optiune si probabil nu o va oferi niciodata, fiind un mecanism rigid si cu putine sanse de imbunatatire. Omul secolului XXI se caracterizeaza prin interactivitate, informatie rapida si personalizabila – atribute oferite deja de PC-urile existente pe piata.

Societatea evolueaza, si odata cu ea, evoluam si noi. Tehnologia progreseaza sub ochii nostri – cine stie, in zece ani, cate lucruri vor fi posibile?! Nu ramane decat sa ne adaptam si sa ne folosim de avantajele pe care le ofera.

Secolul XX a fost, intr-adevar, secolul vitezei: a inceput cu era radioului si s-a teminat cu mileniul computerului. Oare ce urmeaza?

Acest articol a fost scris pentru cea de-a cincizeci si patra etapa a concursului SuperBlog 2009, initiat de PCNews.

(Pozele via, via si via)

Putin stiu ca in bucatarie se pastreaza cele mai importante comori din gospodaria unei familii: cartea de bucate. La mine acasa, cartea asteapta, cuminte, intr-un sertar, sa fie din nou scoasa la lumina si sa bucure familia cu retetele inscrise in paginile ingalbenite de timp.

Daca v-ati mutat la casa noua sau pur si simplu nu aveti o carte de bucate (ceea ce imi vine greu sa cred), va recomand un manual gastronomic interesant: “Bucatele noastre. Carte de preparate mai mult sau mai putin romanesti”, scrisa de mastrul bucatar Horia Virlan si lansata in cadru oficial sambata trecuta, 5 decembrie 2009, in incinta Hypermarketului Real-, Vitan din Bucuresti.

Despre un preparat “mai mult sau mai putin romanesc” va voi vorbi si eu in randurile ce urmeaza. In familia noastra exista traditia ca la fiecare final de an, cand sarbatorim Revelionul, sa facem 2 torturi: unul cu crema de branza, si unul… de nuca.

Tortul de nuca este desertul meu favorit si tin sa va mentionez ca este o delicatesa care se realizeaza cu multa rabdare, dar mai ales cu dragoste. Acest tort face parte din mostenirea lasata de strabunica mea familiei. Strabunica s-a nascut in anul 1905, intr-o depresiune frumoasa, inconjurata de Muntii Gutinului, zona ce apartinea pe atunci Imperiului Austro-Ungar. Crescuta in spiritul a trei limbi si trei culturi (romana, maghiara si germana), strabunica a invatat sa gateasca mancaruri rafinate, printre care si acest desert deosebit:

TORT DE NUCA:

Pentru a realiza blatul pufos si aromat, avem nevoie de:

- 7 oua;
- 130 grame de zahar;
- 130 grame de nuca macinata;
- 1 lingura pesmet fin.

Preparare:

Se despart albusurile de galbenusuri. Cele 7 albusuri se bat spuma, adaugand treptat 130 grame de zahar, apoi galbenusurile, unul cate unul, batand mereu. La urma, se adauga nuca macinata si lingura de pesmet fin. Se pune la cuptor si se verifica din cand in cand daca blatul e copt in intregime.

Pentru crema:

- 250 mililitri de lapte;
- 130 grame nuca;
- 1 pliculet de zahar vanilat;
- 130 grame unt;
- zahar dupa gust.

Laptele se fierbe, la foc mic, cu nuca si vanilia, pana se ingroasa, adaugand zahar dupa gust. Apoi, compozitia se lasa la racit. Se freaca bine cele 130 de grame de unt, si se adauga la cele de mai sus, amestecand pana se omogenizeaza.

Noi pastram din crema pentru a decora tortul deasupra, presarand apoi peste ciocolata rasa si nuca maruntita. Este un desert delicios, la care nu trebuie niciun gram de faina.
Nu am nicio poza cu tortul, voi adauga probabil dupa Anul Nou, insa am gasit, cu greu, o imagine pe un site maghiar, dupa ce am cautat in dictionarul roman-maghiar cuvantul “nuca” (“tort” il stiam in ungureste, e “torta”).

Pentru a iesi crema mai aromata, noi prajim inainte miezul de nuci, intr-o tigaie de teflon, amestecand mereu, pentru ca sa nu se arda. De obicei, prajim mai multe grame dacat necesar, pentru ca tuturor ne place miezul prajit de la nuci, sarat si consumat alaturi de un pahar de suc sau de bere.

Centrul Londrei forfotea de oameni. Ningea timid, cu fulgi marunti. Pe jos se asternuse deja un prim strat de nea, sa fi avut zece centimetri… Peste tot intalneam fete zambitoare. Cautam din priviri un Scrooge, fara rost insa – nu-l gaseam nici macar pe chipurile obosite ale vagabonzilor orasului de pe malurile Tamisei.

Eram impreuna cu fratele meu si cutreieram magazinele englezesti in cautarea cadoului perfect pentru parinti: doream sa le luam ceva cu adevarat deosebit. Marile shop-uri ne incantau privirile cu miile de ornamente stralucitoare pentru brad, cu decoratiuni ce aminteau de seara sfanta in care s-a nascut Iisus, dar si de perioada inocentei, in care Mos Craciun exista si traia intr-un Pol Nord indepartat, acoperit de gheturi vesnice.

O cotiram pe o strada laturalnica, care-si pastrase pavajul initial din anii 1800… Felinarele din fier forjat se aprinsera, unul cate unul, crescand in intensitate lumina, pe masura ce inaintam intre casele victoriene, lipite una de alta. Frigul ne intrase in oase si cautam un magazin in care sa intram. La un colt, ne astepta o supriza placuta: o toneta semi-acoperita, unde un barbat intre doua varste, infofolit bine cu un palton ros de ani, vindea ceai fierbinte (noi am optat pentru cate unul “piperat” cu putin scotch) si castane coapte. Luaram cate un pahar de licoare si cate o punga de castane bine rumenite si o porniram in josul aleii. Terminaram repede gustarea si ne grabeam sa colindam ultimele boutique-uri, inainte de ora inchiderii.

Era cat pe ce sa trecem de un magazin de electronice si electrocasnice, dar vazusem un laptop in vitrina si imi ramasese intiparit in minte numele: ASUS. Intraram timizi si incepuram sa-l cercetam cu atentie. Era un ASUS UX30-QX084V Core 2 Duo. Ecranul de 13.3 inchi cu tehnologie Color Shine, procesor Intel Core 2 Duo, memorie DDR 3072 MB si capacitate hard disk cu interfata SATA 500 GB la o viteza de 5400 de rotatii pe minut era… cel mai potrivit cadou pe care-l puteam alege pentru parintii nostril!

Ne gandeam ca laptopul ASUS cu conectivitate LAN, Wireless si Bluetooth, 3 porturi USB, 1 VGA si iesire audio, cititor carduri si camera web va deveni primul “profesor” de IT&C al parintilor. Micut – 322 x 222 x 06.8/ 19.6 mm – si usor – doar 1.45 kg – notebookul va putea fi plimbat prin casa si in exterior fara dificultate. Vor invata sa navigheze prin meniul deloc complicat al sistemului de operare Windows 7 Home Premium, si mai ales, nu vor trebui sa-si faca griji pentru protectia datelor personale, deoarece micutul ASUS UX30 era dotat cu lacat Kensington, Parola Bios si Parola HDD.

Am cumparat laptopul si am primit alaturi de acesta, cateva mici atentii din partea concernului Harrods, partenerul magazinului in care ne aflam: ciocolata neagra, praline cu lichior de cirese, 2 ursuleti de plus si o coronita de Craciun, pentru a impodobi masa imbelsugata.

Parasiram aleea cand intunericul serii de iarna se instalase comod in natura. Afara incetase sa mai ninga, iar zapada ingheta, scartaind si trosnind sub picioare. Am urcat pachetele intr-un taxi si ne-am indreptat inspre Hotelul Savoy, unde ne asteptau, cu drag, mama si tata.

Acest articol a fost scris pentru cea de-a cincizeci si doua etapa a concursului SuperBlog 2009, initiat de PCNews.