TEHNOLOGIA 3D CU ASUS G51
Etapa cu numarul patruzeci si trei a concursului SuperBlog 2009, initiat de PCNews. Sponsorul ASUS anunta lansarea unui nou produs revolutionar, dupa cum ne-a obisnuit deja:
“ASUS oferă în premieră mondială un notebook de gaming ce oferă imersiune totală în lumea jocurilor prin tehnologia 3D nVidia încorporată. ASUS G51 devine prin calităţile sale un punct de referinţă în evaluarea tuturor celorlalţi concurenţi. Ecranul cu rată mare de refresh, ochelarii stereoscopici şi procesorul puternic oferă în premieră o imersiune în lumea 3D pentru un dispozitiv portabil, fie că este vorba de jocuri sau de filme.”
Dar fiind vorba de un concurs, exista si o cerinta:
“Scrie un post în care să propui un scenariu de film sau de joc 3D care sa profite la maxim de tehnologia oferită de acest revoluţionar notebook.”
DISCLAIMER: Fragmentul urmator face parte dintr-o povestire lunga, si a fost modificat doar pentru acest concurs. Prin urmare, toate drepturile asupra firului epic si personajelor imi revin mie si numai mie.
Va prezint o bucata din ceea ce mi-ar placea candva sa fie un joc in 3D:
Acum trebuie sa lupt. Alungandu-mi orice gand negru din minte, in afara de unul singur (daca nu luptam cu indarjire, vom pierde Regatul), imi infrang greata si continui cruciada. In doi timpi si trei miscari rezolv un numar impresionant de inamici. Ajung sa lupt cot la cot cu Eles, care ramane uimit de prestatia mea buna. Eu sunt si mai uimita de felul in care se bate acesta. Foloseste tactici de lupta pe care eu nu le-am vazut in viata mea! Si e bun! Ma lasa gura-casca. Probabil sunt folosite de muritori cu succes.
“De fapt, nici nu stiu de ce lupti”, ii spun regelui Taramului Indepartat. Pardon, fostului rege. “Fac fata destul de bine.” Vorbesc in timp ce execut manevrele de lupta necesare pentru a-mi apara viata. “Atunci am fost indragostita de tine. Te-am iubit!” Ha, dobor cativa din tabara adversa! “Acum doar timpul le va aranja pe toate! Tu poti sa te intorci la sotia ta, sau la cea pe care o iubesti!” “Micuto, eu nu am nici o sotie si ca cea pe care o iubesc… esti tu!” “Ah, micuto in jos, micuto in sus! M-am saturat! Nu vezi ca am crescut? Ce… cum ai spus?” Raman perplexa. Mi-a declarat cumva ca ma iubeste?!? “Am spus ca te iubesc, fir-ar sa fie! Nu ma pune sa repet declaratii de dragoste cand lupt, caci nu ma pot concentra!” Vreau sa-l imbratisez de fericire, dar data fiind situatia, mi se pare deplasat gestul.
Eles lupta parca mai inversunat. Imi reproseaza ca l-am parasit. “Si, tu nu ai plecat apoi in Imparatia Nordului?” “Credeam ca nu am sa te mai vad niciodata, micuto. Ai fugit, toti de la castel erau disperati. Ce era sa fac eu?” “Pentru tine am plecat.” spun spasita. “Am vrut sa te protejez de mine, caci magia neagra a pus stapanire pe mintile mele.” Mai indepartez de el; fac un pas, doi, dar ceva ma tine pe loc. In numele Providentei, iarasi mi s-a agatat rochia?! Ma intorc cu greu si vad ca cineva a pus piciorul pe rochia mea. “As dori sa va atrag atentia ca aveti un picior…” Imi ridic privirea si inghet. Pe loc. Datorita socului, mai nu am impresia ca mi se formeaza turturi pe fata. Imbracat tot in negru, cu coiful pe ochi, “proprietarul” piciorului imi smulge scutul si sabia din maini. Ma ia pe sus, ranjind. Tip. “Ajutoor, ma rapeste! Ajutor! Eles, cineva!” Dau din picioare, ma zbat, dar nu am nici un raspuns. Nimeni nu ma aude, toti sunt prea ocupati sa lupte.
Imi revin cu greu. Ma doare capul ingrozitor. Sunt intr-o incapere foarte rece si intunecoasa, legata cu lanturi la maini si picioare. Stau pe un scaun masiv, din piatra. Sunt constienta de faptul ca m-a rapit insusi… Vrajitorul Intunecat! Il simt, ii adulmec rautatea. Arunc o privire mai atenta in jur. Ma aflu intr-o pestera. E o atmosfera lugubra, care imi da fiori. Disting cu greu o biblioteca unde probabil zac cartile de magie. Ce m-as intinde putin; sunt franta de oboseala!Bineinteles, nu pot, pentru ca sunt legata. Tinuta prizoniera de un maniac! Nu zaresc ici un pat. Unde o fi dormind? Hm… Nu m-as mira sa aiba un pat cu spini sau sa doarma pe un gratar cu tepi. De aceea o fi iesit atat intors pe dos de ca persoana. Daca pot sa numesti “persoana” o aratare a Intunericului. In fine… Totusi, asta-i tot? Nici o comoditate pentru cel mai de temut vrajitor? Imi inchipiam ca e inconjurat de nenumarate bogatii, de mobila luxoasa, de… in fine, de tot. Oare unde isi tine averea? Nu de alta, dar Vrajitorul Intunecat poseda extrem de multe bogatii. Cum de ii place sa locuiasca aici? Trebuie sa fii chiar dement si lipsit de gust ca sa locuiesti in vagauna aceasta lipsita de conditiile elementare, atat de necesare unei vieti umane. Ce tot spun acolo? El nu e uman!
Sunt intrerupta din sirul gandurilor si nedumeririlor mele de un sunet ascutit, care se repeta in mod regulat. Undeva, se aude clipocitul sinistru al unei ape. Pic, pic… Ah, sunetul ma innebuneste! Incep sa ma zbat. Dau din maini si din picioare. “Niciodata nu iti voi apartine, niciodata nu voi fi sluga ta, ma auzi, Vrajitorule Intunecat? Niciodata! Mai bine mor decat sa ma subjugi!” Apare. Cred ca e o placere ascunsa a vrajitorilor sa apara, asa, din neant, sa-ti cauzeze un infarct sau macar o sperietura zdravana. Mai sa nu cad de pe scaun (la propriu) cand il vad: e atat de… frumos! Par negru, care bate in nuante de albastru, ochi negri in care se citesc toate rautatile comise pe parcursul existentei sale, nas fara cusur, buze subtiri, pometi ridicati – chip angelic. Sunt impresionata. Ma asteptam sa fie urat, cu un nas mare si coroiat, fata zbarcita, foarte-foarte batran sau macar aidoma Satanei, cu o pereche de coarne lungi si ascutite, cu gheare taioase. Brr… imi alung din minte ultima imagine. Iar el… pare printul din poveste. Insa ochii lui raspandesc scanteieri de gheata.
Tocmai de aceea ma cuprinde panica. Este prea perfect pentru a fi real. Nu las sa se vada ce gandesc. Ma adresez pe un ton neutru: “Zici ca ai fi Diavolul in persoana.” Se apropie de locul unde sunt captiva. Zambeste intr-un mod de speriat. “Diavolul?!” Vai de mine, nici macar tunetul nu are intensitatea vocii lui! “Printeso, ma dezamagesti. Diavolul este o nascocire a mintii muritorului, pentru a explica forta Raului pe care nu o poate perecepe prin mijloace rationale. Diavolul e o abstractizare. EU sunt real!!! Sunt mai presus de orice reprezentare a acestui individ pe care muritorii il numesc… Diavol. Sunt mai puternic, mai rau, mai nemilos.” Fiecare cuvant al lui face ca pestera sa vibreze. Oare cum de nu se surpa grota de fiecare data cand rosteste aratarea din fata mea cate o fraza?
Trebuie sa scap. De tot. De Vrajitor, de blestem, de razboi. Sunt disperata. Cum sa fac? Shimb tactica: “Ai atata putere malefica in tine! Esti foarte rau, crud, nemilos si de neoprit… incepi sa-mi placi.” Incerc sa-i castig increderea. “Printeso, cu mine nu-ti merge. Te citesc ca pe o carte prafuita. Vrei sa-mi faci jocul, apoi sa ma tradezi, nu-i asa, mica luptatoare? Ia uite ce ai ajuns! Uite!” Ma trage de par si imi impinge capul inainte, catre oglinda aparuta in urma unei vraji de lumina albastra. Privesc in oglinda si vad chipul meu, un chip murdar, cu o taietura adanca de-alungul obrazului stang, un chip plin de sange inchegat. Ochii imi sunt rosii, obositi, cearcanele mai accentuate ca niciodata. Inchid ochii. Nu suport sa mai vad! Ma podidesc lacrimile. “Iti dispretuiesti fata, nu-i asa? O fata care altadata era atat de fina, de pura, de curata… Unde a disparut cocheta din tine? Vezi in ce te-au transformat parintii tai? Intr-o masina de lupta zdrentuita, o carpa care abia poate sa tina in mana o sabie! Multumeste-le lor ca te-au adus in acest stadiu de depravare, de dezumanizare! La urma-urmei, sunt niste lasi, care prefera sa-si trimita fiica la moarte sigura in loc sa lupte ei insisi!”
Ah, sangele imi clocoteste de furie! Oglinda dispare si el se departeaza de mine. Dispare o clipa in intuneric, dupa care revine, satisfacut ca ma vede atat de daramata. Sper sa crapi in focurile Iadului… Tartarului… sau ale cui or fi, monstru al Universului! Parintii mei au incredere in mine, de aceea m-au lasat sa sa lupt!” Desi furios, ma elibereaza si ma tranteste pe jos. “Nu vreau sa mai aud cat ii lauzi! Sunt niste jalnici, asta sunt. Voi castiga razboiul si ii voi nimici. Si tu, draga mea, ma vei ajuta.”
Ma apuca spasmele. El rade ca un drac. “Puterile-ti scad, mai ai doar cateva minute si te vei transforma. Si atunci, va fi pentru totdeauna! Odata inlaturata problema mostenitoarei de drept, nu-mi ramane decat sa devin stapanul ABSOLUT al Regatului!” “Se pare ca totul s-a terminat. Ai castigat, Vrajitorule! Ai invins!” Sper ca ma crede ceea ce ii spun, caci disimularea e o tehnica pe care am invatat-o foarte bine in jocurile din copilarie, cand impreuna cu prietenii mei puneam la cale diverse nazdravanii si ne prefaceam ca nu s-a intamplat nimic.
“Te dai batuta, curajoaso? Puteri nu mai ai; l-am supraestimat pe L., nu e un vrajitor atat de bun precum crede el. Vraja pe care a facut-o a incetat in momentul in care ai pasit pe teritoriul meu. Desigur, L. nu trebuie sa beneficieze de toate laudele pentru nereusita lui. Cu putin ajutor din partea mea, a reusit sa o dea in bara in ceea ce te priveste. Ah, cat mi-e de mila pentru el!” Numai cand ma gandesc cat de parsiv poate sa fie vrajitorul, furia mi se cuibareste in inima. Sunt obosita, murdara, flamanda, insetata, ranita si pe deasupra, am de-a face cu un maniac din mainile caruia nu scap daca nu gasesc o solutie urgenta. Am sa-l bat cu propriile sale arme.
Te provoc la lupta!” Vrajitorul Intunecat se face ca nu aude. Ma enervez si strig. “Te provoc la lupta, nu auzi?!” Parca abia acum aude. Se intoarce si ma priveste. “Esti un dezastru si vrei sa lupti?” II infrunt privirea neagra. “Bine, printeso!” Ia doua sabii de undeva din intunericul psterii si imi arunca arma grea la picioare: “Nu te lasi cu una cu doua!” Ma aplec, ridic sabia si iau pozitia de lupta. Incep timida, sa-l infrunt. Ma raneste de cateva ori. Nu e nimic grav, dar trbuie sa creez diversiunea pentru a scapa de aici cu viata. Nu stiu in cat timp ma voi transforma… Tot invartindu-ma cu sabia in mana si parandu-i atacurile, imi arunc privirea in jur pentru a gasi iesirea din pestera. Degeaba, la 2-3 metri in fata mea e doar intuneric. Peste tot intuneric. “Au!” Mi-a spart buza cu o lovitura laterala de sabie si ma ustura. Asa-mi trebuie daca ma uit dupa stele verzi pe pereti! Pe piele imi apar smocuri de blana. Ma transform!!!! Acum ori niciodata!
Ii aplic doi pumni in stomac, il trantesc la pamant si… nu stiu cum, el ma imobilizeaza. “Crezi ca scapi?” tuna iarasi. “Nu ai cum, printeso!!!” Gata, m-am infuriat. De fapt, e un amestec de panica si furie care isi face loc in inima mea. Ma rasucesc, ma smucesc si vreau sa-l ranesc pentru a ma putea elibera. Il ranesc la mana. Vrajitorul isi retrage repede mana ranita si furios, se ridica si cu o viteza ametitoare indreapta sabia spre mine. “Daca ma gandesc mai bine, printeso, ar fi mult mai simplu sa scap de tine omorandu-te acum!!” Ma feresc de lovitura lui de sabie si lovesc si eu in nestire. Deodata, aud un strigat infiorator. Nu se poate sa fi strigat el. Il privesc mai bine si constat socata ca sabia mea sta infipta in pieptul sau. Cred ca l-am nimerit in inima. Ma retrag scarbita. Mii de fulgere ma inconjoara. Am ucis un vrajitor! Si nu pe oricine, ci pe cel ce a fost cea mai joasa speta a vrajitorilor. Tremur cum n-am mai tremurat in viata mea. Trebuie sa scap de aici.
Alerg ca hipnotizata catre sunetul acela al picurilor de apa. Nu vad nimic in jur, doar bezna. In sfarsit, intr-o parte luminata a pesterii, gasesc un rau subteran. Imaginea mi se reflecta in apa. Rochia si mana imi sunt murdare de sange. Catva stropi, doar. Insa destui pentru a realiza ceea ce am facut. Am omorat pe cineva. Toti acei soldati care ne erau dusmani, apoi Vrajitorul Intunericului… Bineinteles ca nu ma va condamna nimeni pentru faptele comise, insa sunt o criminala. Locul meu in Paradis a fost ocupat deja de altcineva. Uite un gand cu care am sa traiesc pentru tot restul vietii! Mi-e rau, simt ca o sa vars. Din fericire, nu mi se intampla nimic catastrofal. O briza de aer imi mangaie fata. O iesire!! Ajung cu chiu cu vai afara si ma prabusesc in zapada. Cand ma ridic, ma incearca o senzatie de lesin. Imi privesc mainile, pielea… Blestemul a trecut! Incerc o vraja.
“Precum vantul in cele 4 colturi ale lumii, sa ajung si eu la locul bataliei repede si pe nesimtite!!!” Functioneaza. Intr-o clipa, sunt din nou pe campul de lupta. Acolo, mirare! Totul e pustiu. Nici un cadavru, nici un ostean… doar o singura persoana, pe zapada. Il recunosc. “Eles! Eles!” Fug ca o disperata la el. Pelerina imi este grea. O smulg de pe mine si o las undeva in urma. Ajung la el. Doamne, sa nu moara! Nu acum, cand l-am regasit, cand trebuie sa-mi marturisesc sentimentele! Sangereaza, dar e viu. Slava Domnului! Vrea sa vorbeasca, sa spuna ceva. “Nu, Eles, nu spune nimic, te voi salva! Cu ajutorul tuturor celor nascuti in Regatul Magic, am pus pe fuga spiritele rele. Nimeni nu ne va mai deranja de acum incolo.”
Nu uitati ca si voi, cei care cititi articolele publicate in cadrul acestui concurs, puteti castiga un premiu de 50 de dolari, doar postand comentarii la articolele mele din cadrul SuperBlog 2009.
Cele doua prietene isi urcara copii in masina (cate o pereche de fiecare mamica – 2 pe scaunele din randul al doilea, si 2 pe scaunele din randul al treilea, din spatele masinii) si pornira, cu bagaje si saci de dormit, inspre hanul unde vor sarbatori ziua de nastere a unuia dintre ei. Sotii lor porneau mai tarziu, fiind insarcinati cu ultimele cumparaturi pentru petrecerea ce va urma.
Copii se plangeau de cald, astfel incat dadu drumul la aerul conditionat cu trei zone independente, care ofera temperatura optima pentru fiecare ocupant al masinii. Princhindeii servira cate o bautura carbogazoasa din cutia frigorifica incorporata, bautura care nu era foarte rece, ci doar racorita.
