Articolul de faţă este un răspuns dat întrebării-cerinţă de pe blogul Iuliei:
„În ultima vreme, bloggingul ia din ce în ce mai multă amploare, vrând parcă să acapareze jurnalismul traditional. În ce măsură, credeţi că lucrul acesta e posibil?
Aş vrea să se ţină cont de credibilitatea înformaţiei postate pe blog, de corectitudinea gramaticală a unor bloguri şi de coerenţa în exprimare.”
Subiectul propriu-zis – jurnalism versus blogging/ jurnalist versus blogger – se bucură de popularitate între cele două categorii amintite (jurnalişti şi bloggeri), pentru că fiecare îşi apără statutul, ori crede că aparţine atât sferei jurnalistice, din presa „tradiţională”, cât şi sferei bloggeristice, din aşa-numita „new-media”.
Se pot scrie pagini întregi despre această luptă mută, uneori murdară, a orgoliilor nemăsurate, dintre jurnalişti şi bloggeri. Eu am sintetizat câteva idei pe această temă:
Din ceea ce observ în presa scrisă, online şi audio-vizuală, jurnalismul tradiţional începe să moară. Mass-media a devenit un circ, din ce în ce mai puţine publicaţii îşi păstrează integritatea, profesionalismul, calitatea. Am învăţat pe pielea mea că în presă se preferă oamenii care nu au nicio legătură cu jurnalismul (fie el ziaristică, fie tv sau radio), dar care au o anumită „prestanţă”, în detrimentul celor care au studii, dar nu au experienţă. Acum, vorba aceea, nu toţi cei care au terminat o Facultate/ Secţie de Jurnalism au înclinaţie şi talent în a deveni om de presă. Dar cum poţi să angajezi un om fără studii sau fără minime cunoştinţe de jurnalism? De exemplu, văd în fiecare zi, în periodicele locale şi naţionale încălcări frecvente ale regulilor jurnalistice. Limbaje de mahala, titluri care nu au legătură cu textul, ori titluri care se termină în semne de punctuaţie (în afară de cazuri excepţionale, titlurile nu trebuie şi nu au voie să se termine în semne de punctuaţie) ş.a.m.d.
De aceea, pentru multe persoane – oameni tineri sau mai în vârstă –, bloggingul a devenit o alternativă la mascarada jurnalistică din ziua de azi. În blogging nu intervine cenzura, regulile sunt făcute de către administratorul blogului, există o libertate a cuvântului (aproape) totală. Problema e că nu toţi bloggerii sunt jurnalişti. De fapt, foarte puţini dintre ei pot filtra informaţia astfel încât aceasta să ajungă la/ să fie înţeleasă de majoritatea cititorilor. Lasând la o parte blogurile unor oameni de presă consacraţi, majoritatea blogurilor sunt mediocre. E important de reţinut că un blog, oricât de mic ar fi (număr de cititori, articole etc.), reprezintă cartea de vizită a celui care semnează postările. Nenumăraţi bloggeri/ blogări români sunt la pământ cu gramatica, sintaxa şi vocabularul: greşeli ortografice, greşeli în topica frazei ori în formularea acesteia. Acestea reduc din start blogul respectiv la statutul de jurnal de duzină, ziar de cartier etc.
Există o categorie de bloguri specializate, de nişă (tehnologice, medicale, culturale, de modă, fotografie, călătorii…) care se apropie foarte mult de tipul de jurnalism tradiţional, prin faptul că se adresează unei categorii bine stabilite de public cititor, foloseşte un anumit limbaj, o anumită abordare a subiectelor prezentate. Blogurile specializate oferă informaţii şi noutăţi unui segment (de)limitat de cititori/ consumatori de presă. Dar blogurile care disecă diferite subiecte şi nu sunt specializate pe un segment sau altul atrag mai greu cititori constanţi, mai ales cei din tagma consumatorilor avizi de presă.
Este adevărat că bloggerul primeşte un feedback instantaneu în urma articolului publicat – iar în jurnalismul tradiţional, feedbackul apare mai încet (exceptând jurnalismul online, parte din new-media, care însă se ghidează după regulile jurnalismului tradiţional) –, feedback-ul ajutându-l pe acesta să-şi corecteze anumite greşeli, să cunoască părerea cititorilor şi impactul pe care articolul sau ştirea postată o are asupra comunităţii, să se dezvolte din punct de vedere profesional.
Bloggingul nu va putea lua niciodată locul jurnalismului tradiţional, deoarece nu se supune regulilor jurnalistice, printre care:
- obiectivitatea şi echidistanţa faţă de subiectul abordat (blogul este prin excelenţă subiectiv; o excepţie de la regulă ar putea fi unele bloguri de nişă, dar nici acelea nu scapă de subiectivism în totalitate);
- articole documentate corespunzător;
- prezenţa celor 6 întrebări esenţiale în jurnalism: cine? ce? unde? când? cum? de ce?
- formularea corectă a unui articol; unei ştiri; unui reportaj; unui documentar; unei anchete; unui eveniment;
- prezentarea unor informaţii care interesează publicul general, din imediata apropiere a locului unde s-a întâmplat ceva;
Un singur blogger nu poate urma toate aceste cerinţe, pentru că nu există motivaţia necesară de a face din bloggul său un site cu reguli rigide, doar pentru a practica „jurnalism ca la carte”. Din nou, un blog colectiv (format din mai multe persoane) nu se va axa pe jurnalismul tradiţional, ci va împrumuta din acesta unul-două formate, restul conţinutului mulându-se pe formatul din new-media, adică:
- absenţa regulilor;
- libertate de exprimare;
- lipsa cenzurii;
- subiectivitate;
- multiple domenii de interes;
- lipsa respectului faţă de cititori (după cum se ştie, mulţi bloggeri merg pe regula „fac ce vreau pe blogul meu”, şi nu se dau înlături de a jigni sau înjura cititorii care nu împărtăşesc opinia acestora).
Concluzia: blogurile vin în completarea jurnalismului tradiţional, sunt o alternativă la rigiditarea presei, o altă abordare a evenimentelor sociale contemporane. Blogurile reprezintă un bun prilej de destindere a cititorului sătul de materialele seci din mainstream-ul mass-mediei, dar şi un mijloc de educare, de conştientizare, de informare. Bloggerii care se vor a face parte din „crema” formatorilor de opinie, trebuie să ştie că au o responsabilitate faţă de cititori. Din păcate, foarte mulţi uită acest lucru, ori pur şi simplu… scriu despre nimic, atrăgând fani ai mediocrităţii şi vulgului. La urma urmei, diferenţa dintre un blogger şi un ziarist nu este atât de mare: totul depinde de educaţie.
