Sezonul 6, episodul 22, „Partings”
Lorelai: „What is it called when you’re afraid of people who’re afraid of spiders?”
Lorelai: „Voices in your head, totally normal, right? There’s only two… that speak English.”
Este primul an în care nu mi-a plăcut absolut niciun cântec din cele 25 care s-au calificat în finala Eurovision, în afară de cel a Românei. (Melodiile slow mi se par nepotrivite pentru un astfel de concurs al cântecelor europene – suport cu greu melodrama, overacting-ul.) Nu spun asta din patriotism! Dar piesa Paulei Seling şi a lui Ovidiu Cernăuţeanu a fost, de departe, interpretată fără cusur. Upbeat-ul puternic, armoniile şi vocea Paulei au făcut ca „Playing with Fire” să devină noua piesă autohtonă pe care o prefer, chiar dacă nu e cântată în limba română. Ţin să evidenţiez că de fiecare dată când ne prezentăm cu băimăreni la Eurovision (Paula e băimăreancă, la fel ca şi Cici din trupa Sistem) reuşim să terminăm pe cea mai bună poziţie de până acum – a treia (2005 si 2010).
Ne-am clasificat pe locul 3, o perfomanţă incredibilă, dat fiind faptul că majoritatea ţărilor votează piesele pe criterii geografico-politice. Am primit voturi din partea unor state care până la ediţia aceasta nici măcar nu ne-au băgat în seamă (ţările nordice – aici este şi meritul lui Ovi, care locuieşte în Norvegia de 15 ani, după cum scrie site-ul oficial Eurovision). Ceea ce m-a bucurat nespus a fost faptul că publicul de la Oslo a taxat (prin strigăte dezaprobatoare) voturile date pe nedrept, în special ale celor împărţite între ţările din fosta Uniune Sovietică.
Germania nu merita să câştige. Piesa „Satellite” interpretată de Lena a fost sub orice critică. Să îmi spună şi mie cineva cu ce accent a cântat în „engleză” fetiţa asta, pentru că în mod sigur nu avea nici accent nemţesc, nici britanic, nici american! Cel mai probabil, Germania a câştigat pentru că este singura putere din Europa care îşi permite să organizeze o nouă ediţie a concursului Eurovision, în contextul crizei economice care se face resimţită pe tot continentul. Am auzit zvonuri cum că Norvegia ar fi declinat să organizeze ediţia 2011 a concursului, în cazul în care reprezentatul ei ar fi luat trofeul, din cauza costurilor prea ridicate.
Primii 10 clasaţi la finalul Eurovision 2010 (lista completă se poate accesa aici):
1. Germania – Lena, „Satellite”
2. Turcia – maNga, „We Could Be the Same”
3. Romania – Ovi & Paula Seling, „Playing with Fire”
4. Danemarca – Chanée & N’evergreen, „In a Moment Like This”
5. Azerbaijan – Safura, „Drip Drop”
6. Belgia – Tom Dice, „Me and My Guitar”
7. Armenia – Eva Rivas, „Apricot Stone”
8. Grecia – Giorgos Alkaios & Friends, „Opa”
9. Georgia – Sofia Nizharadze, „Shine”
10. Ucraina – Alyosha, „Sweet People”
Am fost întrebată de curând dacă cred în Dumnezeu. Desigur că a fost mai uşor să fiu expeditivă, să spun că cred în ceva… o forţă care este undeva… acolo. Adevărul e că nu sunt o persoană religioasă, sunt o persoană spirituală. Pentru mine, religia creştină conţine percepte moral-etice care reprezintă normalul în societate, sunt universal valabile şi au durabilitate în timp. Dar conţine şi percepte învechite, care nu mai corespund unei societăţi complexe, cum este cea contemporană.
Lumea mea este una a imaginaţiei, creativă, unde se poate întâmpla orice. Pentru a trăi viaţa aşa cum vreau, nu pot accepta nicio constrângere… o religie care îngrădeşte spiritul. Religia mea este puţin transformată faţă de rigorile ritului creştin. Este mai liberă.
Da, cred în Dumnezeu! Cred într-un Dumnezeu care încurajează progresul, gândirea, cunoaşterea, ştiinţa. Cred într-un Dumnezeu care nu are prejudecăţi, care nu discriminează. Cred într-un Dumnezeu care acceptă natura umană cu greşeli, defecte, pasiuni. Cred în Dumnezeul care plânge cu mine când mi-e greu, care râde alături de mine când mi-e bine.
Dar cred şi în destin. Toţi avem un drum trasat încă de la naştere, iar viaţa nu e decât o călătorie spre împlinirea unui scop ultim. Pentru că orice persoană pe care o întâlnim ne influenţează spiritul. Învăţăm din mers, alegem liberi drumul destinului. Dar pentru aceasta trebuie să avem inima deschisă. Şi cred că… cea mai frumoasă religie din lume este iubirea.
Atenţie – SPOILERE!
House – a lua sau a nu lua
Sezonul 6 al serialului House s-a terminat într-o notă mai puţin sumbră decât sezonul anterior. Se pare că lucrurile evoluează într-o direcţie nouă pentru House şi Cuddy, care au avut timp să-şi reevalueze sentimentele, fiind puşi în situaţia de a lucra unul lângă altul în timpul prăbuşirii unei clădiri. Ar fi cazul ca producătorii şi scenariştii să se hotărască asupra destinelor celor două personaje – şase ani de tatonări au fost mai mult decât de ajuns pentru telespectatori! Nu ştim dacă echipa lui House îşi va schimba componenţa, deşi ultimul episod al sezonului, „Help Me”, indică faptul că ar fi ceva neînregulă cu unul dintre medici. În plus, Dr. House nu face faţă stresului provocat de amputarea piciorului unui pacient, şi e pe punctul de a-şi alina propria lui durere cu câteva pastile.
Cine pleacă, cine vine?
„Last Tango, Then Paris”: Little J(enny) îşi face ieşirea din Upper East Side într-un mod cât se poate de neplăcut. Lucrurile nu stau prea roz nici pentru Dan, căruia Georgina Sparks îi face o surpriză… de proporţii. Despre Serena şi Nate nici nu mai are rost să pomenim. Însă suntem confuzi în legătură cu power-cuplul Blair şi Chuck: s-au despărţit, ori ba? Dacă da, vor mai avea vreo şansă (ţinând cont şi de faptul că Chuck a sfârişt prin a-i fi furate inelul de logodnă şi poate chiar viaţa…)? Răspunsul la aceste întrebări le vom afla în toamnă, când va începe al 4-lea sezon din Gossip Girl.
CSI, sau echipa care merge până în pânzele albe pentru a găsi „omul rău”
Un an în care echipa CSI (cea din Las Vegas) a urmărit un criminal periculos şi dement, dar foarte abil, poreclit Dr. Jekyll. Sezonul 10 se încheie cu două episoade – „Dr. Who (1)” şi „Meat Jekyll (2)” – în care criminaliştii sunt mai uniţi ca niciodată în efortul de a-l găsi pe adevăratul Dr. Jekyll şi de a pune capăt crimelor sale terifiante; surpriza de la final? Eh, Langston o păţeşte la fel ca şi Chuck din Gossip Girl: va trăi sau nu?
Al 10-lea sezon al show-ului a avut unele probleme de rating la debut, datorită plecării, la finalul sezonului 9, al celui mai important actor din serial, William Petersen. Producătorii au creat o oportunitate pentru ca un alt actor cunoscut, Laurence Fishburne (trilogia Matrix), să preia rolul de mentor al echipei CSI. Se pare că fanii serialului s-au obişnuit cu personajul lui Fishburne, ratingurile au crescut, iar pe noi ne aşteaptă al 11-lea an din cea mai populară dramă criminalistică procedurală.
Schimbări şi un steag american pe fundal
Bones e un serial care în ciuda subiectului morbid pe care îl dezbate în fiecare episod, are o doză bună de umor de calitate: situaţional, dialogal sau de caracter. „The Beginning in the End”, sau cu alte cuvinte, finalul de sezon 6, ne induce în starea de nelinişte interioară a personajelor: atât Booth, cât şi Brennan, simt nevoia unei schimbări în viaţă şi ajung la concluzia că trebuie să ia o pauză de la relaţia lor complicată, care se axează pe muncă în principal. Hodgins îşi shimbă statutul în familia Angelei, iar Daisy alege să petreacă un an făcând săpături şi cercetări arheologice, sacrificându-şi planurile de căsătorie cu Sweets.
Shonda Rhimes şi cliffhanger-ele perfecte
Pe tot parcursul ultimului episod, alcătuit din 2 părţi – „Sanctuary (1)” şi „Death and All His Friends (2)” am avut impresia că urmăresc CSI, şi nu Grey’s Anatomy. Finalul sezonului 6 are exact doza de şoc care ne face să vrem mai mult, să ne întrebăm ce se va întâmpla cu Meredith şi Derek, Alex şi Lexie, Christina şi Owen, Sloan, Teddy, Bailey, Richard Webber? Îşi vor reveni după cele întâmplate pe holurile spitalului?
Deşi finalul de sezon nu este la fel de emoţionant precum cel anterior, în care echipa de la Seattle Grace, divizată în două, a pierdut un coleg şi un prieten (George O’Malley), în timp ce se străduia să salveze un alt coleg de la moarte (Izzie Stevens), creatorul serialului, Shonda Rhimes, livrează telespectatorilor lacrimi şi emoţii puternice.
Joy mi-a transmis o leapșă pe care trebuie neapărat să o onorez: să alcătuiesc un top cu 5 melodii mai vechi, care îmi plac. Pentru că nu mă pot decide la un număr fix de piese (sunt foarte multe), nu voi face un top, ci vă voi dezvălui 5 din ele:
1. „To Be with You”, interpretată de Mr. Big (lansată în anul 1991)
2. „Footloose”, interpretată de Kenny Loggins (lansată în anul 1984)
3. „Take on Me”, interpretată de A-Ha (lansată în anul 1985)
4. „Do You Love Me”, interpretată de The Contours (lansată în 1962)
5. „King Kong Song”, interpretată de ABBA (lansată în anul 1977)
Leapșa o dau mai departe tuturor celor care iubesc muzica veche!
Îmi sunt vii în memorie reclamele de la începutul anilor ’90, de pe posturile de televiziune nemţeşti, în care erau prezentate uimitoarele maşinuţe teleghidate, pe atunci abia accesibile consumatorului român. Sunt sigură că mulţi dintre voi v-aţi dorit o astfel de maşină; mie îmi plăceau la nebunie cele de raliu şi de Formula 1.
Dacă sunteţi colecţionari pasionaţi sau pur şi simplu doriţi să vă petreceţi timpul liber într-un mod cât mai antrenant, site-ul BigBoysToys.ro pune la dispoziţia voastră o gamă impresionantă de jucării teleghidate: maşini, monster truck-uri, camioane, tancuri, yacht-uri, şalupe, submarine, elicoptere cu telecomandă. În plus, categoriile „Construcţii” şi „Jucării amuzante” oferă numeroase alternative pentru ieşiri cât mai distractive în parc, alături de copii: basculante, mini-buldozere, avioane, mopede retro – toate cu telecomandă.
Cum vara e după colţ, ieşirile la iarbă verde se vor înmulţi, iar ideea de a mă întrece cu şalupe teleghidate pe apele pârâului din apropiere nu e deloc plictisitoare.
Acest articol este un advertorial.
No More „Save the Cheerleader, Save the World”
NBC a anulat, în cele din urmă, serialul Sci-Fi Heroes. 
Datorită faptului că ratingurile show-ului au scăzut dramatic pe parcursul ultimului sezon, executivii de la NBC au hotarât să lase serialul în moarte clinică. Episodul final al sezonului 4, intitulat „Brave New World” ne prezintă alianțe improbabile, dar și o lume pe cale să accepte adevărul despre „eroi”.
O notă personală: Nici măcar îmbogățirea distribuției prin venirea actorului Robert Knepper (Prison Break), care a făcut o treabă excelentă în a portretiza personajul negativ Samuel, nu a reușit să salveze serialul de la un final nemeritat.
Private Practice pierde un personaj important
Primul serial care și-a încheiat sezonul – cu numărul 3 – într-un mod răsunător este Private Practice. În finala care se întinde pe două episoade („In the Name of Love” și „The End of a Beautiful Friendship”) asistăm la relații care se schimbă, prietenii care se încheie, naștere și moarte.
