CharmBracelet

De obicei, onorez puţine lepşe, însă aceasta vine de la Keltoighost şi simt că trebuie să fac un „efort” în a răspunde întrebărilor de mai jos, pentru că altfel pisicuţa ei m-ar privi cu ochişori trişti şi umezi, şi nu pot să suport o asemenea tortură.

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheamă, câţi ani ai?
Cu prima întrebare am scăpat uşor. Numele meu este Alexandra şi am împlinit, în urmă cu aproximativ două luni, un sfert de veac.

2. Ai porecle? Care?
După cum se poate observa, pe Internet folosesc de obicei o prescurtare a prenumelui meu, adică Lexa. Nori obişnuia să îmi zică Study-Freak când eram în perioada facultăţii şi aveam examene, iar Iulia mi se adresează ocazional cu Hlizici-Nebunici. Prietenii apropiaţi îmi spun Ale.

3. O melodie tristă, una perfectă şi 3 care îţi plac mult:
Mi se cere un adevărat playlist! Oricum, următoarele melodii fac parte din heavy rotation-ul personal şi nu am nicio problemă în a le dezvălui lumii.

- cea tristă: Este Corazón, RBD

- cea perfectă: The One and Only, Chesney Hawkes

-  3 piese care imi plac mult:

Evacuate the Dancefloor, Cascada

Fireflies, Owl City

Good Girls Go Bad, Cobra Starship and Leighton Meester

4. Ai animal de casă? Care?
Nu, însă dacă ar fi după mine, aş avea cel puţin 1 căţel, 1 pisică, 1 acvariu cu peşti şi poate 1 papagal şi nişte broscuţe ţestoase.

5. Dacă ai avea un serial TV cum s-ar numi?
Cum adică „ai avea”? În calitate de producător, scenarist, actor…? Nu aş avea un singur serial, ci mai multe. Unul ar fi fantasy meets supernatural, altul ar fi crime-drama-procedural-law enforcement iar altul ar fi un sitcom.

6. Primul citat care îţi vine în minte. Nu trişa, fără Google!
„Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine.” (Immanuel Kant)

7. Desenul animat preferat din copilărie.
Tom & Jerry

8. Îţi place îngheţata?
Da! Fără intenţia de a face reclamă, cea de la Napolact este extrem de bună.

9. Ce alt nume ţi-ar plăcea să ai, dacă ai putea avea altul?
Îmi place numele meu şi nu-l voi schimba decât din raţiuni profesionale (în cazul în care Alexandra Verzeş nu este un nume publicistic potrivit) ori referitoare la starea civilă.

10. Zi-mi un banc!
Cel mai interesant care îmi vine în minte (nu le am cu bancurile):
„Why is six afraid of seven?
Because seven eight nine!”

Dau mai departe leapşa lui Mihai, Ancai, Stropinelei şi Norei.

Când limba engleză şi limba spaniolă se întâlnesc şi fac împreună o muzică superbă!!!
Imnul Coca-Cola, dedicat Campionatului Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud: Waving Flag, o piesă încărcată cu energie pozitivă, cântată în duet de K’naan şi David Bisbal.

„When I get older
I will be stronger
They’ll call me freedom
Just like a waving flag
So wave your flag
Now wave your flag”

„Seremos grandes
Seremos fuertes
Somos un pueblo
Bandera de libertad
Que viene y que va”

Nu pot să nu închei cu versurile mele preferate:

„Canta y une tu voz
  Grita fuerte que te escuche el sol”

De câte ori v-aţi întrebat – retoric sau aşteptând un răspuns – „WTF?!”?

WTF?!-ul meu se acordă, după cum urmează:

Categoriei „cei care nu fac nimic”

• guvernanţii României;                            
• edilii oraşului Baia Mare;
• oamenii care aruncă gunoaie oriunde altundeva decât în coşurile speciale;
• infatuaţii care ascultă manele la telefonul mobil pus pe speaker;

 
 Categoriei „nu voi desluşi (niciodată)”

• finalul Lost;
• moartea lui Michael Scofield în Prison Break;
• cine l-a împuşcat pe J.R. în Dallas (înainte să descopăr că a fost Kristin);
• cât de mare e un ou mic;
• de ce sunt faimoşi John & Kate şi Spencer Pratt & Heidi Montag;
• principiile matematice ale cunoaşterii la Kant.

Acest post nu e un advertorial.

Când a murit Michael Jackson, decesul acestuia a fost principalul subiect de discuţie atât la mine în casă, cât şi între bătrânii din piaţă sau ospătarii de la bar. Când s-a terminat serialul Lost, a vuit Internetul zile întregi: fani extaziaţi, fani dezamăgiţi, zeci de întrebări nelămurite şi mistere neelucidate. Săptămâna trecută a ajuns în „gura lumii” noul videoclip al artistei Lady GaGa, Alejandro. Oamenii – uimiţi, şocaţi, oripilaţi chiar – au disecat videoclipul, au încercat să-i afle conotaţiile, simbolurile şi mesajele ascunse…

Pentru mine, „shock value” (valoarea de şoc) a acestui videclip e egală cu zero. De ce? În primul rând, e vorba de Lady GaGa, a cărei nume a ajuns epitomul lucrurilor ieşite din comun, al costumelor futuristo-fanteziste şi al videoclipurilor mai mult decât îndrăzneţe. În al doilea rând, trăiesc în secolul 21, în care nimic nu trebuie să mă mai mire. Şi pentru că trăiesc în secolul 21, am o altfel de mentalitate decât unele persoane care încă se cred pe vremea Inchiziţiei, în Evul Mediu.

Lăsând la o parte piesa în sine (recunosc că îmi place) – care are fragmente din Czardas-ul unguresc – videoclipul e absolut superb din punct de vedere artistic. Ador viziunea creativă a regizorului, care a imaginat totul într-o manieră „edgy” (îndrăzneaţă): alternanţa dintre încăperile obscure şi luminozitatea fulgilor de nea; pata de culoare a inimii însângerate şi a veşmântului roşu; referirile fără perdea la sacru şi profan.

Mesajul videoclipului, dur şi direct, este transmis tocmai acelora care se simt deranjaţi de interpretarea pe care LadyGaGa o oferă societăţii, religiei şi iubirii…  Nu, nu toleranţă, ci descătuşare, deschidere şi acceptare.

În copilărie, primele 15 zile ale lunii iunie erau pline de anticipare: vacanţa mare, zilele lungi de vară cu parfum de cireşe, căpşuni, lebeniţă, băuturi reci şi joc. Am copilărit la oraş, cum au făcut-o grămada de prichindei de la mine din cartier, dar am ştiut să folosim la maximum parcul din spatele blocului şi străduţele din împrejur. (În foto: eu bebeluşă, la 1 an şi 7 luni).

Cum se scurgeau zilele de vară? Ieşeam la întâlnirile de joacă (cu prietenele din vecini) dimineaţa devreme, înarmată cu păpuşi, accesorii… şi ne jucam pe la diversele scări de bloc, unde era răcoare… După-amiaza plecam la masă şi ne reîntorceam cu nelipsitele elastice şi coarde. Sinceră să fiu, nu am reuşit niciodată să sar coarda ca lumea, dar la elastic eram destul de bună şi făceam diverse combinaţii halucinante pentru fetiţele din ziua de astăzi, care se joacă „de-a Barbie” pe computer. Săream la elastic până seara, târziu… În alte zile ieşeam cu păturile şi sticlele cu apă  în părculeţ, la „cerc”, în curte la Liceul Economic sau în curte la Colegiul Tehnic „George Bariţiu”.                                                                                   

Bineînţeles că băieţii se jucau cu maşinuţele şi cu mingea –  ei aveau tabăra lor – până le venea ideea să ne strice cheful, şi atunci să vedeţi păpuşi ciufulite, sau murdărite cu noroi… Când ploua ne refugiam cu toţii fie în scările blocurilor, fie la cineva acasă, şi ne continuam nestingheriţi jocul (mai ţineţi minte „Flori, fete şi băieţi”, „Telefonul fără fir” şi alte asemenea?), când ne era cald şi sete fugeam la centrala de cartier şi beam cu poftă apă rece, la garajele din curte, mergeam la restaurantul din blocul meu – unde de multe ori primeam apă minerală de la ospătari, sau făceam chetă la dozatorul cu suc de la chioşcul UNICEF de pe strada Culturii.

Mă jucam mult şi cu fratele meu, Andrei (aveam în casă o tonă de jucării distractive, constructive): făceam nave spaţiale, ferme cu cai şi cowboy, ne testam cunoştinţele cu  „Ţări, oraşe, ape, munţi”, coloram şi pictam împreună, sau modelam cu plastilina.

Câteva lucruri inedite de când eram copil (hashtag foarte amuzant pe Twitter, căutaţi doar #canderamcopil şi garantez că veţi râde la întâmplările pe care diferite persoane le-au trăit în copilărie):

– dansam în faţa oglinzii pe melodiile celor din ABBA sau Boney M;

– îmi doream sa devin detectiv; şi astăzi, pentru mine, serialele „CSI” sunt aproape religie;

– în afară de faptul că voiam să fiu detectiv, mai chochetam cu ideea de a fi arheolog sau jurnalist sportiv (specializat pe Formula 1);

– visam la America;

– voiam să scriu sequel la filmul „Dirty Dancing”;

– îmi plăcea să citesc „Poveşti nemuritoare” (la început, crezusem că sunt poveşti în care personajele nu mor niciodată);

–  îmi doream să vizitez un parc Disney (dorinţa mi-a fost îndeplinită);

– am avut diverse animale în custodie, de la puişori de găină la peşti, hamsteri, iepuraş şi pisicuţă;

– mâncam ciocolată pe băţ, în formă de umbreluţă; acadele Chupa-Chups care colorau limba în albastru, mov sau roşu; gumă-şoc (avea în mijloc un gel acru sau bombonele care explodau în gură); esenţe colorate de suc în tub transparent (ţin minte că odată, în şcoala generală, toată clasa era ocupată să consume esenţele acelea direct din tub, fără a le dizolva din apă, şi profesoara de muzică a trebuit să aştepte după noi să ne terminăm snack-ul pentru a putea începe ora);

– am făcut parte din „corul mic” şi „corul mare” al Şcolii Generale „Lucian Blaga”;

– am participat la un concurs de eseuri religioase, unde chiar am câştigat un premiu (nu mai ţin mine exact despre ce era vorba, ştiu că a avut loc la fosta Catedrala Ortodoxă de pe Vasile Lucaciu, unde am şi cântat colinde);

– am participat la diverse competiţii de şah;

– îmi plăcea să desenez în creion grafic;

– prima poezie pe care am scris-o are rimă, se numeşte „Steluţa” şi are ca temă un fulg de nea (o ştiu şi acum din memorie).