În urmă cu ceva ani am auzit într-un film un citat despre dragoste care m-a atins la suflet. De atunci, l-am căutat pe Internet, însă fără succes, pentru că nu mai ţineam minte exact cuvintele. Astăzi, în timp ce introduceam corecturile la un material primit de la editură, am avut surpriza să descopăr citatul respectiv, care se găseşte de fapt în Biblie – Imnul Dragostei (I Corintineni 13, 1-13).
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi… Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea!”
Paris: “When you’re dating a boy and you’re together for a given amount of time and you’re not Amish, then the eventual occurrence of intercourse is inevitable.”
Un scriitor nu poate imagina doar subiecte despre căţelusi şi curcubee. Viaţa nu e roz, nu e pufoasă, nu e dulce, nu e plină de eufemisme mieroase. Viaţa e… o plajă. Înainte de a mă acuza de traduceri cu subînţeles din limba engleză, imaginaţi-vă o plajă imensă, cu nisip fin, alb-auriu… Fiecare scoică crăpată, fiecare pietricica sfarâmată sau stâncă de care se lovesc valurile înseamnă un hop peste care noi, actanţii principali, am trecut, am supravieţuit. Fiecare scoică întreagă, fiecare piatră lucioasă înseamnă clipele de împlinire. Plaja ne conferă o stare de bine, dar dacă nu suntem atenţi, ne răneşte, ne zgârie, ne fură.
Un scriitor trebuie să exploreze latura mai puţin plăcută a lucrurilor, faţa ascunsă a Lunii. Legătura cu Eul primordial, cu instinctele primare e necesară. Până la a experimenta pe viu unele stări negative, el trebuie să-şi lase imaginaţia să cotrobăiască cu fervoare şi să scoată din cufărul piraţilor stări confuze, subiecte care devorează cu ferocitate personaje negre, mistice, mitice şi fantastice.
Ce era înainte de a fi „ceva”, când oamenii au auzit pentru prima dată urletul unui lup?
Când au văzut întâia oară Soarele răsărind peste nisipul roşiatic din deşert?
Oare ce le-a dictat instinctul, fiara din interiorul fiecăruia?
Când a luat naştere moralitatea?
I feel you in every page I want to write. But then I fill the white with your presence and it seems like my story writes itself with you. You are my story, tattooed on my skin… it’s burning! Why? There must be a REASON.
