CharmBracelet

„Enunţ probă: Cel mai mic adaptor wireless pe USB EW-7811Un este printre noi. Incorporând ultima tehnologie apărută, EW-7811Un poate mări raza de acoperire de până la 3 ori, reducând simţitor zonele moarte, fără semnal, în comparaţie cu vechile adaptoare 11g. Viteza de transmisie a datelor poate ajunge la 150Mbps atunci când sunteţi conectat cu un alt dispozitiv 802.11n, beneficiind de viteze mai mari şi stabilitate mult îmbunătăţită faţă de reţelele 802.11g.

Puneţi un post pe blog-urile voastre în care scrieţi cum îl folosiţi sau cum l-aţi folosi voi. ATENŢIE! Adaptorul este foarte mic.”

PLUG AND FORGET! 

În urmă cu câteva săptămâni am rămas fără router. S-a defectat brusc, deşi parcă dădea semne de îmbolnăvire înainte, dat fiind faptul că mă trezeam din când în când fără internet la notebook. În momentul de faţă, internetul meu depinde de un stick wireless pe USB, oferit de o anumită companie de Internet din oraş,  care are o viteză incredibil de mică. Nu mai spun nimic de desk-ul din camera părinţilor, care chiar a rămas fără internet (înainte beneficia de stick-ul pe care îl am eu acum)!

Sunt obişnuită cu multitasking, lucru care nu îmi mai este permis din cauza adaptorului wireless pe care îl deţin. Până una-alta, prospectez piaţa în căutarea unui nou router…

Citind specificaţiile celui mai mic adaptor wirelss prin USB existent pe piaţă – EW-7811Un oferit de firma Edimax – realizez că are potenţial enorm. În primul rând, pentru că este atât de mic, nu ocupă spaţiu nici în unitatea centrală a unui desk, nici în husă sau în geanta în care îmi plimb eu notebook-ul şi netbookul. Într-un cuvânt: superergonomic!

Deţinând un astfel de dispozitiv, părinţii mei nu ar mai sta cu ochii pe ceas, bătând din picioare nerăbdătoare, aşteptând să se încarce o pagină amărâtă de e-mail! Cu viteză de până la 150 MB pe secundă, micul adaptor m-ar scoate din desele încurcături provocate de pasul de melc al adaptorului meu. Faptul că suportă Wi-Fi Protected Setup (WPS), securizează rapid şi uşor reţeaua wireless, deci nimeni nu poate pătrunde ilicit pe reţeaua de wireless. 

Cu acest adaptor, nu aş mai depinde exclusiv de viteza reţelelor Wi-Fi din oraş şi (teoretic) aş putea avea acces la internet la o viteză mult mai mare. Bun. Asta ar însemna că mi-ar facilita obiceiul de sta pe o bancă în parc sau într-un pub cu netbookul alături, folosindu-l pe post de e-book, căutând cele mai noi apariţii în materie de cărţi electronice, stând la un chat cu prietenii sau scriind şi publicând articole pe blog din locuri mai puţin convenţionale – lucruri foarte importante pentru o persoană ca mine, care doreşte să fie implicată activ în social media.

 Citind specificaţiie tehnice, am aflat că EW-7811Un încorporează un protocol inteligent de transmisie. Cu alte cuvinte, ajustează automat puterea de transmisie în funcţie de diverşi parametri (distanta pe care transmite si de incarcarea CPU), reducând consumul de energie atunci când nu se foloseşte transmisia wireless. Dispune de tehnologia green WLAN, deci creşte durabilitatea bateriei, care nu mai trebuie încărcată atât de des, şi reduce consumul energiei cu 20%-50%. 

Mai jos poţi vedea cum arată stick-ul meu wireless, şi deci ai posibilitatea de a-l compara cu cel de la Edimax. Eh, cum ţi se pare? Diferenţă uriaşă faţă de adaptorul EW-7811Un pe care doar în introduci în computer şi uiţi că îl ai („Plug and forget!”)!

(Click pe ultimele 2 poze pentru a le vedea la rezoluţie mai mare)

Acest articol a fost scris pentru etapa 20 a concursului SuperBlog 2010.

„Enunţ probă: Povesteşte-ne într-un articol scris pe blogul tău ce înseamnă sa fii blogger şi cum vezi tu blogosfera?”

BLOG, BLOGGER, BLOGOSFERĂ

Mă numesc Lexa şi sunt blogger(-iţă). Am făcut cunostinţă cu Internetul în 1999, iar de atunci şi până acum am parcurs un drum al învăţării în social media. Din nevoia de a comunica şi a mă comunica, în 2006 am deschis un mic forum, iar în 2010 am ajuns să deţin un domeniu .ro.

Nu voi povesti cine a inventat noţiunile de (we)blog, blogging sau blogger, lucrurile acestea se pot afla uşor printr-o căutare pe Internet. Nu voi povesti nici cine a fost primul sau cel mai celebru blogger…

A fi blogger e în primul rând o alegere. O alegere a ieşirii din anonimat. Fie că că deţin un blog de nişă, generalist sau personal, bloggerii aleg să fie „vocea” evenimentelor din jurul lor, a experienţelor de viaţă pe care doresc să le împărtăşească cu cititorii din toată ţara sau din toată lumea.

Majoritatea persoanelor cu înclinaţie către scris sunt motivate în a-şi deschide un blog pentru că în blogging nu intervine cenzura, iar regulile sunt făcute de către administratorul blogului. Există o libertate a cuvântului (aproape) totală de a scrie şi a publica subiecte diverse, de a posta fotografii şi gânduri personale, de a se revolta în cazul unor nedreptăţi, de a aplauda iniţiative şi reuşite.

În afară de asta, oricine poate fi blogger. Nu există discriminări pe baza profesiunii, a vârstei sau a background-ului social. Unii se folosesc de atuurile lor pentru transmite un mesaj cât mai coerent cititorului. Alţii, din contră, îşi recunosc punctele slabe, pe care reuşesc să le transforme în atuuri, pentru a atrage cititorii.

Oricine poate fi blogger. E adevărat. Dar nu oricine îşi poate menţine statutul de blogger. Un blog, oricât de mic ar fi (număr de cititori, articole etc.), reprezintă cartea de vizită a celui care semnează postările. Foarte puţini dintre ei pot filtra informaţia astfel încât aceasta să ajungă la/ să fie înţeleasă de majoritatea cititorilor. De aceea, feedback-ul întârzie să apară sau este unul negativ, ceea ce duce la închiderea blogului.

A fi blogger e o responsabilitate. Blogurile reprezintă o alternativă la rigiditarea presei, o altă abordare a evenimentelor sociale contemporane. Sunt un bun prilej de destindere a cititorului sătul de materialele seci din mainstream-ul mass-mediei, dar şi un mijloc de educare, de conştientizare, de informare. Bloggerii care se vor a face parte din „crema” formatorilor de opinie, trebuie să ştie că au o responsabilitate faţă de cititori. Din păcate, foarte mulţi uită acest lucru, ori pur şi simplu… scriu despre nimic, atrăgând fani ai mediocrităţii şi vulgului.

Blogosfera a crescut proporţional cu numărul blogurilor. Ea e privită ca un spaţiu locativ al tuturor bloggerilor şi a tuturor blogurilor. În blogosferă se găsesc atât oameni care au făcut din blogging o afacere – de exemplu, prin publicarea unor advertoriale sau prin comercializarea diverselor produse, cum sunt blogurile cu lucruri hand-made –, cât şi oameni care văd bloggingul ca pe un element catarhic al vieţii lor – locul unde se descătuşează, unde uită de probleme, unde găsesc răspunsuri şi rezolvări. 

Blogosfera e zona în care se pot declanşa campanii umanitare, se pot planifica evenimente, sunt comentate, disecate, respinse sau aprobate toate posturile, ideile şi acţiunii celor implicaţi în social-media. Blogosfera e similară unei cafenele virtuale, unde schimbul de informaţii şi de idei valorează mai mult decât o retribuţie financiară.

 O etapă sponsorizată de

Acest articol a fost scris pentru etapa 19 a concursului SuperBlog 2010.

„Enunţ probă: Conceptul de netbook evoluează. În ziua de astăzi, un netbook poate fi aproape la fel de puternic precum unul din fraţii lui mai mari. Dotat cu un procesor Atom dual core şi cu noua tehnologie NVIDIA ION2 ce permite rularea unei game largi de jocuri, şi mai mult decât competent în tot ceea ce se numeşte multimedia, noul netbook ASUS Lamborghini VX6 aduce pentru prima dată luxul în această categorie de produse. Materialele, dotările, experienţa în utilizare, toate dovedesc acest lucru.

Scrie un post în care să evidenţiezi elementele care îl diferenţiază pe VX6 de toţi ceilalţi membri ai categoriei sale de produse, punctând în ce fel îţi sunt utile sau necesare acestea.”

ASUS LAMBORGHINI VX6 – NETBOOK LA SUPERLATIV

Împreună cu un grup de prieteni, mă aflu la o cabană, undeva la poalele unui orăşel turistic, cu câteva zile înainte de a sărbători trecerea în noul an. Urmează să ne petrecem aici întreaga săptămână. Am ajuns de dimineaţă: lumea deja se distrează pe pârtie sau în localuri, dar mie îmi stă gândul doar la articolul pe care trebuie să-l scriu pentru revistă. Deadline-ul e mâine.

În timp ce prietenii mei ies care pe unde, eu rămân în cameră, promiţând că după ce voi termina articolul, mă voi dedica 100% relaxării. Îmi scot din geantă nebookul ASUS Lamborghini Eee PC VX6 şi mă aşez la birou. Întotdeauna am fost fascinată de bolizii de lux, iar faptul că deţin un astfel de laptop mă face să mă simt mai aproape de clubul exclusivist al entuziaştilor Lamborghini. Carcasa albă, cu panouri exterioare realizate dintr-un metal durabil, preia detalii din maşina Lamborghini Murcielago LP640, iar mouse-ul fără fir WX-Lamborghini, complementar netbookului, cu rezoluţia de 2500 dpi îmi uşurează munca în editarea imaginilor. Având doar 297 lungime, 204 lăţime şi 28.67 grosime mm, greutate de 1.5 kg, este un laptop uşor şi ergonomic.

 Ecranul cu diagonala de 12 inchi şi cu rezoluţia de 1366 x 768 pixeli îmi e mai mult decât suficient pentru scrierea articolului şi pentru selectarea unor imagini potrivite subiectului. Termin de scris materialul şi îl salvez în diferite formate (am la dispoziţie un spaţiu mai mult decât suficient pentru stocarea diverselor fişiere – hard disk de 320 GB şi 500 de GB oferiţi de ASUS WebStorage), apoi mă conectez la reţeaua de wi-fi (laptopul având o conectivitate de 802.11n, cel mai rapid standard disponibil) a cabanei şi îl trimit pe e-mail redactorului şef.

După prânz, ies cu prietenii la plimbare, şi apoi la distracţie în zăpadă, cu aparatul foto agăţat la gât, pentru a surprinde cât mai multe momente din vacanţa de Revelion. Înapoi în cameră, înainte de a ne pregăti de cină, salvez pozele de pe cardul SD în netbook, iar din netbook fac un back-up pe un stick. Datele se trimit cu rapiditate, deoarece nebookul înglobează tehnologia USB 3.0, iar tranferul fisierelor se face cu o viteză cu până la 10 ori mai mare decât prin USB 2.0. Una dintre prietenele mele doreste să-i trimit câteva poze prin Bluetooth pe telefonul mobil. Noroc cu upgrade-ul de Bluetooth 3.0 al Lamborghiniului meu, care oferă performanţe de opt ori mai mari comparative cu versiunea anterioară de Bluetooth!

*

Dimineaţă. Aflăm cu surprindere că a nins foarte mult azi-noapte şi că am rămas înzăpeziţi. Adică nu putem avea acces decât la restaurantul cabanei. Pârtiile vor fi funcţionale abia deaseară, sau mâine, în ultima zi a anului. Urcăm din restaurant în livingul cabanei. Dorim să ne uităm la un film pe care îl aveam copiat în computer. Acesta se poate conecta la televizoare HDTV cu diagonale mari Prin intermediul ieşirii HDMI, conectez netbookul la televizorul cu diagonală imensă din living, şi ne relaxăm urmărind filmul în HD, la 1080p.

La terminarea filmului, una din cele două prietene cu care împart camera, hotărăşte să se culce. Noroc cu tastatura silenţioasă a computerului! Pot să socializez pe Facebook fără să o deranjez cu zgomotul tastelor, însă mă plictisesc repede. Inserez căştile în jack-ul audio şi încep să mă joc. Datorită procesorului Intel® Atom™ D525 (dual core, 1.8GHz)/Intel® NM10 şi plăcii grafice NVIDIA ION2 (N11M-PT2) cu 512MB GDDR3, jocul merge lin, fără să sacadeze. Tehnologia Bang & Olufsen ICEpower folosită de VX6 reproduce un bass profund și bogat, şi un sunet surround de înaltă definiţie, clar, care mă cufundă în lumea virtuală a naufragiaţilor de pe insula din joc. Autonomia de şase ore a bateriei Li-ion cu 6 celule bate „autonomia” mea: ochii încep să mi se închidă, încet, iar somnul îmi fură plăcerea jocului…

Acest articol a fost scris pentru etapa 18 a concursului SuperBlog 2010.

„Enunţ probă: Scurtă prezentare: În plină criză, real,- Hypermarket a demarat în luna iunie un program prin care asigură cele mai mici preţuri la peste 300 de produse, în principal produse alimentare de bază: zahăr, ulei, orez, paste făinoase, mălai, legume, fructe, carne de pui, carne tocată, mezeluri, lactate, brânzeturi etc. produse de îngrijire şi curăţenie, dar şi produse nealimentare.

Programul a avut drept scop verificarea şi ajustarea zilnică a preţurilor la peste 300 de produse din gama celor care acoperă nevoile de bază, pentru a asigura şi lărgi accesul consumatorului la produse de primă necesitate, şi a contracara astfel scăderea puterii de cumpărare. Produsele sunt semnalizate la raft. Compania investeşte mult în politica preţurilor mici, fie că vorbim de acest program sau de mărcile proprii, ori de mărirea numărului de oferte şi de promoţii la raft, şi este interesată daca eforturile făcute sunt percepute de marele public.

Realizează la tine pe blog un articol cu opinii liber exprimate privind inţiativa acestui program, necesitate şi eficienţă, sau modul în care este perceput şi apreciat sau criticat.”

 „CEL MAI IEFTIN” – LA REAL-, HYPERMARKET

Citind enunţul probei, mi-am dat seama că acum aflu pentru prima dată de programul de reduceri „Cel mai ieftin” iniţiat de real-, Hypermarket. În familie, cumpărăturile produselor alimentare sunt facute mai mult de către părinţii mei decât de mine sau de fratele meu. De obicei, când merg în real-, mă opresc îndeosebi la raioanele de IT&C, electrocasnice şi papetărie-birotică.

 Deşi nu am dat atenţie acestui program de reduceri, ştiu că în hypermarket există tot timpul produse la preţuri promoţionale, deci un astfel de program demarat nu constituie o surpriză pentru mine, mai ales că real-, Hypermarket a mai ajutat oamenii nevoiaşi în anii anteriori.

Cu tristeţe trebuie să remarc faptul că, în general, o bună parte din veniturile unei familii se duc pe alimente şi pe lucrurile de bază. Puterea de cumpărare a leului românesc a fost întotdeauna scăzută. Ce să mai spun de vremurile pe care le trăim în aceste zile, când au scăzut veniturile celor care lucrează la stat cu 25%, a scăzut şi şomajul (nu ştiu dacă mai există vreo ţară în lume care să taie din şomaj)? Cu economia în plop şi cu o industrie aproape inexistentă, românilor le este din ce în ce mai greu să supravieţuiască într-un astfel de climat economic. 

De aceea, aplaud iniţiativa real-, hypermarket de a reduce preţurile la alimentele şi produsele de bază. Alimentele ieftine, supraprocesate, sunt de cele mai multe ori nesănătoase, de aceea scăderea preţurilor la zahăr, ulei, orez, paste făinoase, mălai, fructe, carne de pui, lactate etc. oferă posibilitatea cumpărătorului de a alege alimente sănătoase pentru a găti mâncarea, nu doar a o pregăti, renunţând astfel la preparate rapide şi pline de aditivi alimentari periculoşi pentru organism.

În majoritatea sondajelor naţionale sau internaţionale, românii ies pe ultimele locuri la cheltuielile dedicate îngrijirii personale. Adevărul e că foarte multe din aceste produse sunt scumpe, uneori preţul fiind nejustificat raportat la calitate. Trăiesc cu speranţa că unele din aceste produse au intrat în programul reducerilor de la real-, vor fi pe placul românilor certaţi cu igiena şi vor cumpăra mai multe şampoane, săpunuri, deodorante şi cutii cu detergenţi.

Am avut ocazia de a-mi face cumpărăturile în cel mai cunoscut hypermarket american. Cum a reuşit să-şi păstreze „titlul”, dar mai ales clienţii, în tot acest timp? Simplu! Practică printre cele mai mici preţuri, având marfă de calitate. Clienţii hypermarketului sunt îndeosebi oameni cu familii, oameni din pătura mijlocie a societăţii, care înţeleg valoarea banilor, deşi puterea de cumpărare a dolarului este de câteva ori mai mare decât cea a leului.

Observ că şi real-, merge pe aceeaşi idee, de a fi un hypermarket adresat majorităţii oamenilor din România: produse proprii de calitate, promoţii pentru fidelizarea clienţilor şi programe care vin în sprijinul populaţiei, în contextul crizei economice.

Mă bucură solidaritatea pe care real-, Hypermarket o dovedeşte, arătând că produsele cu preţuri mici nu fac rabat de la calitate, şi că a reuşit să-şi convingă partnerii şi furnizorii să ia parte la programul „Cel mai ieftin”, care este, până la urmă, un act social extrem de important. Mi-aş dori ca acest program să continue pe termen nelimitat, pentru că, chiar dacă vom ieşi din criză, întotdeauna vor fi oameni cu situaţie financiară precară, cărora le-ar prinde bine astfel de reduceri de preţ.

Acest articol a fost scris pentru etapa 17 a concursului SuperBlog 2010.

„Enunţ probă: Ştii că Phenom II X6 este cel mai accesibil procesor cu 6 nuclee? Realizează un articol pe blogul tău în care să ne povesteşti cum ai putea să promovezi acest procesor.”

IDEI DE PROMOVARE – COLAJ DE IMAGINI AUDIO-VIDEO (RECLAME) 

Lumina ceţoasă a zilei de toamnă pătrundea printre perdele. Stătea la birou şi lucra. În spatele monitorului şi lateral avea turnuri de cărţi de fotografie, câteva aparate foto şi obiective… CD-urile cu programele de editare zburdau nestingherite pe masă, prin setarele deschise…

Ea se concentra asupra imaginilor. Sute de fotografii trebuiau selectate, procesate şi finisate pentru viitoarea ei expoziţie. Imagini la rezoluţii mari, high-definition. Apoi crop-uri şi măsurări. De reglat intensitatea culorilor, obţinând efecte retro. Transformarea unei imagini color într-una alb negru; obţinerea ineditului, colorând porţiuni dintr-o poză alb-negru… Găsirea unui ton perfect de sepia pentru un set de fotografii din natură. Lucra cu calm, cu serenitate.

Camera întunecoasă, cu pereţii plini de postere şi cu lămpile roşiatice era decorul potrivit pentru cei doi fraţi care – stând fiecare la biroul lui şi la computerul lui şi jucau cel mai nou game MMORPG. Se războiau cu mitraliere, grenade… era necesar să-i salveze pe locuitorii de pe insulă. Mii se explozii le luminau ecranele ambilor puşti. Soldaţii lor alergau, încercând să ajungă la elicoptere, pentru a-i salva pe băştinaşi.

Mama lor intră în cameră şi le spuse că ar cam fi timpul pentru culcare. Mai jucară un sfert de oră, pentru a fi siguri că îşi duc la îndeplinire misiunea, apoi ieşiră din joc. Ambii aveau deschise pagini de internet, programele de messenger… Spuseră eternul „noapte bună” prietenilor de pe chat şi închiseră computerele.

Într-un spaţiu imens, luminat de neoane, câteva zeci de oameni lucrau concentraţi asupra unui proiect. Erau desenatorii şi animatorii care pregăteau un nou film animat. Aveau la dispoziţie monitoare imense, unii chiar câte 3-4 sau 6 odată. Foloseau tehnologie AMD Eyefiny. Animatorii lucrau cu personajele ori cu peisajele şi decorurile. Pe un monitor urmăreau scenariul şi specificaţiile: descrierea fiecărui personaj, trăsăturile şi caracteristice acestora, paleta de culori pentru fiecare în parte etc. Pe alte monitoare desenau şi animau personajele.

Erau minuţioşi, luându-şi timp pentru a scoate la iveală cele mai mici detalii. Rulau fiecare segment animat, pentru a fi siguri de reuşită, apoi salvau toate datele pe diverse suporturi media, pentru a nu se pierde nici măcar o bucăţică din munca de fiecare zi.

O după-amiază leneşă, ploioasă, se transformase într-una relaxantă pentru un tânăr cuplu. Stăteau amândoi tolăniţi pe canapea şi se uitau la un film captivant, la computer. Era un film în format Blu-ray, despre viaţa unui renumit cântăreţ de operă. Ambii erau fermecaţi de coloana sonoră a filmului. Melodiile duioase reverberau în întreaga încăpere.

Filmul se termină cu un prim-plan, apoi cu un plan-detaliu pe faţa machiată a actorului care interpreta o arie dintr-o operă cunoscută. Mii de artificii acompaniau ultimele crescendo-uri. Ecranul se întunecă şi un grupaj de imagini, ce imortalizau viaţa cântăreţului, se succedară cu rapiditate pe fondul negru…

Ce au în comun toţi aceşti oameni? Computerele lor folosesc procesorul AMD Phenom™ II X6 „Thuban”, procesor cu 6 nuclee. Dispunând de tehnologii superioare, procesorul de la AMD este soluţia ideală pentru computerele care sunt utilizate la maximum, în diferite activităţi multimedia, de creaţie, divertisment sau gaming. Suportă placă video HD, ridică performanţele programelor acolo unde este necesar în acel moment, şi e ideal pentru multitasking, fiind foarte eficient din punct de vedere al electricităţii, consumând puţin şi salvând energie electrică la nevoie.

Acest articol a fost scris pentru etapa 16 a concursului SuperBlog 2010.

„Enunţ probă: ARES = Zeul războiului în mitologia greacă. ARES = Regele performanţei, visul oricărui gamer!

Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să ai în sistemul tău cea mai tare placă video din lume? Dar dacă îţi spunem că ai fi unul din cei 1000 de norocoşi de pe planetă care se pot lăuda cu acest lucru?

Poveşteste-ne ce ai face daca ai avea, doar şi pentru o zi, un ARES în calculatorul tău, această capodoperă a ingineriei hardware, unică prin design, specificaţii, performanţe şi nu în ultimul rând, dotări (de exemplu – cum te-ai transforma tu în cel mai tare şi invidiat gamer din lume).”

GOING ROG(UE) – II

(Prima parte a acestui articol se regăseşte în ultima parte a articolului de aici. Povestea continuă.)

… Câştigase prima misiune, fără prea mari eforturi. Într-adevăr, realizase cel mai mare scor de până atunci. Camera era cufundată într-o lumină roşiatică. Aruncă o privire pe geam; era primul apus de soare pe care îl prinsese în Belfast. Minunat! Opri jocul şi intră pe forumul ROG. Credită succesul lui plăcii video ARES de la ASUS, ce dispunea de două nuclee Radeon HD5870 tactate la 850MHz. Acestea erau optimizate să lucreze în tandem pentru a oferi o performanţă cu 32% mai mare comparativ cu placa de referinţă, permiţând rularea celor mai solicitante aplicaţii grafice. Placa era cât se poate de silenţioasă, datorită sincronizării paletelor ventilatorului şi a echilibrării perfecte a rotorului pentru eliminarea vibraţiilor. Se bucurase de o experienţă de joc incredibilă, fără să se îngrijoreze de vreun zgomot care ar putea să îi distragă atenţia.

De altfel, fusese atât de captivat de joc, încât nici măcar nu auzise larma îngrozitoare de la bar. „She is handsome, she is pretty/ She is the belle of Belfast city,/ She is courting, one two three/ Please won’t you tell me who is she?”, cântau în cor irlandezii. Cuprins de euforie, decise să se alăture petrecăreţilor. În fond, merita o recompensă pentru efortul depus! 

A. se trezi la amiază, cu capul vâjâind. Se jură că n-o să mai petreacă alături de irlandezi în stilul în care o făcuse în noaptea aceea. Luă două aspirine şi duse jos să mănânce. 2-3 familii luau masa în partea pentru nefumători a pub-ului. Măcar era linişte. Comandă o porţie mare de tocană tradiţională şi o cană mare de cafea. După ce termină, îşi mai turnă o cană generoasă de cafea şi se decise să urce în cameră, pentru a-şi continua misiunea. În fond şi la urma-urmei, vremea ploiasă îl deprima. Nu putea să viziteze dealurile şi caselele din împrejurimi, cu noroiul până la genunchi. Deseară va ieşi pentru o porţie binemeritată de aer proaspăt şi de cultură, fiind „Noaptea Muzeelor”. Îi va face bine să fie între oameni, localnici şi turişti deopotrivă. În cameră îşi porni laptopul tunat şi intră în joc…

Z. îi ascunse într-una din camere secrete ale conacului său.
- Aveţi saltele, pături, frigider plin cu mâncare, cuptor cu microunde, baie…
- Mulţumesc mult, spuse fata, sfioasă.
Z. îi zâmbi şi se întoarse spre agent.
- Am folosit resursele personale pentru a vă scoate de acolo, deci MI6 nu ştie că ţi-ai încălcat contractul.

A. se gândi la următorul pas ce trebuia făcut. Căută pe Internet modele de chei asemănătoare celei pe care o avea tânăra. După mai multe pagini citite fără folos, dădu de o poză mică. Era o cheie specifică celei mai vechi bănci din Londra, unde peste două decade nu se mai puteau realiza tranzacţii financiare în acea instituţie. Acum nu mai funcţiona decât ca depozit de bunuri. Ştiind că e locul cel mai probabil unde se găseau documentele compromiţătoare, o luă pe fată şi urcară într-un Lamborghini aparţinându-i prietenului său, Z. Apoi demară cu zgomot din garajul conacului.

La vechea bancă, persoanele dinăuntru se puteau număra pe degete, inclusiv paznicul şi fucţionara de la ghişeu. Fata îi arătă cheia şi funcţionara îi îndrumă în sala din spate. Identificară numărul cutiei de valori, inscripţionat pe cheie. Fata încercă cheia, neîncrezătoare. Spre surprinderea ei, se răsuci în broască şi deschise uşiţa dulapului. Înăuntru se afla un plic A4, gros. A. îl desfăcu şi constată că era plin de documente şi microfilme, inclusiv din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

Ieşiră din bancă şi apucară doar să intre în maşină, când din spate se deschise focul asupra lor. Lamborghini era o maşină scumpă, dar nicidecum blindată, deci nu avea altă soluţie decât să deschidă focul, pe străduţele înguste din acea parte a Londrei. Se feri să tragă în altă direcţie decât în spate, în maşina care îi urmărea… Tânăra se lăsă în jos, strângând în braţe plicul cu documentele, în timp ce gloanţele zburau pe lângă ea. Rămăsese fără muniţie, însă găsi un pistol în torpedoul maşinii, care îi dădu timp să se distanţeze de persoanele care voiau acele documente…

Un beep îl atenţionă pe A. că se apropia ora ieşirii. Opri jocul. „Level 2 complete”. Salvă şi închise computerul. Începea să-i placă jocul, lui, care mai până în urmă cu un an se juca doar Farmville. O dată cu statutul primit de intrarea lui în Republic of Gamers, îşi puse în minte să înveţe toate şmecheriile de overclocking şi să joace jocuri demne de placa video ARES. Microbul gamingului îl învăluise. Era printre cei 1000 de jucători cu acces la „the best of the best” în materie de placă video, placă de bază şi laptop, toate brand-uite ASUS. Afară, luminile felinarelor se aprindeau una câte una. Era timpul pentru o vizită la muzeele din împrejurimi.

Acest articol a fost scris pentru etapa 15 a concursului SuperBlog 2010.

(click pe imagini pentru a le vedea la rezoluţie mai mare)

„Enunţ probă: Azerty.ro ţi-a ascultat sfaturile de anul trecut şi şi-a schimbat înfăţişarea! Probabil că ţi-ai dat deja seama de asta la vederea noii sigle. În câteva zile îl vei vedea îmbrăcat în haine noi şi cu multe noutăţi care vor duce comerţul online la un alt nivel!

Cum ai relansa tu acest site? Ai face un eveniment de lansare? Dacă da, cum? Ce invitaţi ai avea? Unde ai organiza acest eveniment?

Dacă nu vei avea un eveniment de lansare, cum vei face ca să afle toată lumea de noutăţile pe care le va aduce noul Azerty.ro în comerţul electronic? Prezintă-ne prin intermediul unui articol postat ce acţiuni vei întreprinde pentru a promova relansarea site-ului Azerty.ro.”

AZERTY – LA SIGLĂ NOUĂ, O STRATEGIE NOUĂ

Întotdeauna m-am întrebat dacă numele site-ului Azerty vine de la aşezarea specifică a tastelor la computere (şi la maşinile de scris, în trecut). Pentru cititorii care nu sunt în temă, trebuie să specific că Azerty este un magazin online specializat pe produse IT&C. E un lucru ştiut că în ultimii ani, comerţul electronic s-a dezvoltat, iar magazinele virtuale au câştigat teren, uneori în defavoarea celor clasice.

Cu Azerty m-am întâlnit şi la ediţia trecută a concursului SuperBlog, în 2009, când a trebuit să scriem ce îmbunătăţiri am aduce noi, concurenţii, dacă am fi managerii magazinului. Nu am avut prea multe critici la adresa site-ului, însă ţin minte că m-a deranjat afişarea preţurilor în RON (simbol folosit pe piaţa monetară) şi nu în lei (leul, este până la urmă, moneda naţională), afişare pe care nu au schimbat-o nici acum. Până la urmă, este o decizie managerială şi sunt dispusă să trec peste asta.  

Azerty ne promit o relansare a site-ului „care va duce comerţul online la un alt nivel”. Sunt de părere că un un eveniment de promovare a noii înfăţişări a magazinului este necesar. Aş alege o sală nu prea mare, aranjată poate cu elemente de decor potrivite stilului magazinului. Pentru o mai multă publicitate, aş invita bloggeri specializaţi pe domeniul de IT&C, dar şi bloggeri cu siteuri de alt profil, care pe lângă că ar face live-blogging de la eveniment pe Twitter sau Facebook, ar avea şansa să testeze anumite produse comercializate de Azerty, pentru ca apoi să le facă recenzii pe blog. 

Totuşi, nu trebuie să uităm faptul că Azerty se adresează nu numai cumpărătorilor din Bucureşti, ci din toată ţara. De aceea, cei care nu participă la evenimentul de lansare pentru a afla noutăţile, pot să se simtă oarecum neglijaţi. De aceea, o campanie purtată prin toate mijloacele mass-media va avea cu siguranţă rezultate pozitive. Încă sunt oameni care nu au utilizat niciodată internetul pentru a achiziţiona un produs sau altul: cum ar fi ca Azerty să-i convingă că acum este momentul să facă acest pas? Prin bannere pe Internet, în ziare sau reviste, prin spoturi audio-video pentru Internet şi radio-TV şi prin bannere şi afişe electronice în oraş, pentru cei care nu sunt foarte familiarizaţi cu Internetul. 

Comerţul electronic este o alternativă excelentă la cel clasic. Recent, mi s-a întâmplat să am nevoie de un mouse cu conectare USB, pentru că mi se stricase cel pe care îl foloseam (am laptop, dar utilizez rar mouse-ul încorporat) şi m-am dus la magazinul specializat din cartier, unde am constat că aveau doar trei modele de mouse. Aşa că am ajuns acasă şi „în doi timpi şi trei mişcări” am cumpărat un mouse, alegând din sutele de modele existente pe un anume site de profil.

Rămâne la latitudinea celor de la Azerty să-şi promoveze afacerea astfel încât clientul să capete încredere, să vadă în magazin soluţia cea mai rapidă şi eficientă pentru achiziţionarea produselor necesare.

Acest post a fost scris pentru etapa 14 a concursului SuperBlog 2010.

O SUSŢIN PE IULIA

BlogWars la capăt.Competiţia dură, ca în orice război!

Eu am ieşit din concurs undeva după mijlocul „războiului celor 10”, însă am continuat să-i susţin pe cei rămaşi. Recunosc că Iulia Mihai, dar şi Vlad Olteanu, care a terminat al treilea, s-au aflat printre preferaţii mei, pentru stilul original cu care au făcut faţă fiecărei etape. Pentru că, până la urmă, asta înseamnă BlogWars: o luptă de originalitate şi creaţie între bloguri, pe subiecte tehnice. Dacă s-ar fi pus mai mult accentul pe partea rece, strict informatică a subiectelor, am fi avut articole copy/ paste unul după celălalt, în care emfaza ar fi fost pe detaliile şi performanţele tehnice, nu pe prezentarea unui produs într-o manieră personală.

De aceea, în Finala BlogWars, care se dispută între Iulia Mihai şi Bogdan, eu o susţin pe Iulia. Ea a reuşit să mă surprindă mereu cu câte un articol amuzant şi inventiv despre un produs sau altul de la ASUS. Articolele ei din cadrul concursului sunt perfect echilibrate şi în spiritul creativităţii spre care toţi bloggerii angrenaţi în astfel de concursuri ar trebui să acceadă.

Felicitări ambilor bloggeri pentru că au perseverat şi au ajuns în finală!

Succes, Iulia!

„Enunţ probă: Noul Auris Hybrid Synergy Drive (HSD) – După revoluţionarul Prius, Toyota lansează un nou model de maşină cu propulsie integral hibridă: Auris Hybrid Synergy Drive (HSD).

Teleportează-te cu puterea minţii peste 50 de ani şi prezintă-le contemporanilor ce rol vor avea motoarele hibrid în dinamica auto. Scrie un articol la tine pe blog cu tema: Cum va arăta şi va funcţiona maşina viitorului?”

50 DE ANI ÎN VIITOR

Rula pe autostradă cu câteva sute de kilometri la oră. Se simţea liberă şi lipsită de griji. Îi plăcea să-şi testeze limitele la volan. Tocmai de aceea optase pentru Toyota, în defavoarea altor maşini. Motorul electric, silenţios, se comporta excelent: lin şi fără probleme. Forma aerodinamică a maşinii o făcea aproape să zboare pe autostradă. Eleronul din spate îi dădea avânt. Sticla parbrizului şi a portierelor era fotosensibilă, întunecându-se sau deschizându-se în funcţie de lumina înconjurătoare. Luată pe sus de euforia sfârşitului pe săptămână, uită să-şi încarce bateria care alimenta motorul. Opri la o Staţie şi conectă la priză bateria.

În timp ce aceasta se încărca, îşi deschise unitatea media şi verifică pe folia subţire ultimele e-mailuri primite. Nimic important de la serviciu, concluzionă ea. Munca de reporter era grea şi o resimţea din plin. Fusese ocupată în ultima lună cu acoperirea „evenimentului secolului 21”, încercarea de colonizare a planetei Sirius Z56Y. Închise conexiunea. Ecranul transparent devenise aproape invizibil. Şi-l puse în poşetă şi verifică starea bateriei. Aproape gata. Introduse cardul în automat şi achită serviciul.

Porni spre casă, accelerând. Voia să evite traficul orelor de vârf, însă reuşi numai pe jumătate. Motorul maşinii era ultrasilenţios, iar liniştea îi făcea bine, o relaxa. Mulţumită reţelelor de monorail care se construiseră deasupra şoselelor, traficul era decongestionat mai bine de trei sferturi din zi. În plus, maşinile cu tonaj mare aveau propriile lor drumuri suspendate, care legau oraşul dintr-un capăt în celălalt. Odată ajunsă acasă, intră la duş şi apoi se pregăti pentru o seară în centru cu fetele. Ziua următoare plănuia să scape de aglomeraţia urbană şi să se retragă undeva la podgoriile care produceau vinul ei preferat.

Îmbrăcată într-o rochie neagră, din şifon, şi cu pantofi cu toc înalt, subţire şi metalic, sări în maşină, şi în zece minute ajunse în club, unde o aşteptă deja grupul ei de prietene. Undeva după miezul nopţii, ieşi, ameţită. Băuse cam mult şi ştia că nu era în stare să-şi conducă maşina. Iar monorailul nu mai circula de la ora 23. Decise să recurgă la pilotul automat. Nu-l încercase niciodată, deşi maşina ei era primul model Toyota din lume care dezvoltase opţiunea de pilot automat la automobil.

Pe automat, trebuia să fie atentă să nu depăşească limita legală în downtown, şi să efectueze manevrele de stânga-dreapta manual. Trecu pe lângă un panou electronic imens, care părea să-i vorbească ei, afişând cu litere uriaşe „Never booze and bike or drink and drive”. Se simţea ruşinată, ştiind că riscă să fie prinsă de Poliţia Rutieră. Tresări când auzi sirene apropiindu-se. Din fericire pentru ea, era doar o maşină a EcoPoliţiei, care probabil că se grăbea să sancţioneze vreo încălcare a Legii Ecologice. Acasă sări în pat şi adormi pe loc.

Telefonul sună strident. Căută pe întuneric butonul şi citit mesajul: „Ali în Sudan şi Leo blocat în Japonia. Tu eşti cea mai bună variantă pentru Summitul din Orient. Pregăteşte-te într-o oră. Iei elicopterul militar din heliport.” Închise telefonul înciudată. Somnoroasă, se ridcă şi avu un şoc când realiză că e abia ora 4 dimineaţa. Avu un al doilea şoc când se privi în oglindă şi îşi văzu chipul mânjit de fard şi rimel, şi părul răvăşit. Într-o oră fu la heliport, arătând proaspătă ca o floare, secretul fiind un duş prelung şi trei ceşti de espresso consumate în grabă.

După ore petrecute în zbor cu elicopterul militar, ateriză şi un reprezentat al aeroportului o conduse la garaje, unde îi înmână cheile unei Toyota Auris Hybrid Synergy Drive. Rămase în încurcătură, nu mai conduse niciodată o maşină cu motor electric şi motor pe benzină – văzuse doar la bunicii ei aşa ceva. Summitul era departe, la aproximativ 200 de kilometri distanţă, aşa că hotărî să meargă direct acolo, fără a trece pe la hotel să se cazeze. Plinul maşinii era făcut, slavă Domnului, nu trebuia să-şi bată capul cu alimentarea. Podişul neasfaltat fu un adevărat coşmar pentru ea, nefiind obişnuită cu geografia locului.

Motoarele preluau conducerea alternativ, în funcţie de viteză şi de condiţiile de drum. La urcuş, rulau ambele motoare. Farurile cu leduri o ajutară să se orienteze în mijlocul furtunii de nisip ce părea că nu mai conteneşte, deşi maşina era un model vechi, întreţinut cu minime resurse. Curând ajunse pe şosea, unde reuşi să prindă viteză, folosid exclusiv motorul cu ulei. Îşi spuse că până la urmă, automobilul nu se comporta chiar atât de rău pe cât îşi imaginase, mai ales că la fiecare frână, bateria electrică se reîncărca, întocmai ca la modelele noi. În curând, în zare îşi făcu apariţia şi clădirea ONU unde se ţinea Summitul, impunătoare şi oarecum stingheră în pustiul deşertului…

Acest articol a fost scris pentru etapa 13 a concursului SuperBlog 2010.