Recent, savurând un ceai verde tonifiant la un local din urbe, vorbeam cu una din cele mai bune prietene ale mele, Cami, despre liceu. (Am fost împreună din clasa I si până în ultimul an de liceu, apoi fiecare din noi și-a ales facultatea pe care o dorea.) Vorbind de una, de alta, am ajuns la concluzia că în liceu eram mult prea liniștite și studioase. Două „molâi”, cum zic eu de obicei.
De exemplu, chiulitul: nu că nu am fi avut unde merge – C.N. „Mihai Eminescu” e înconjurat de localuri care te „poftesc” la o cafeluță, un suc, o bere, un cocktail chiar în timpul cursurilor. În timp ce colegele noastre își făceau veacul – în timpul orelor de curs – la Oază, Dali sau Tom West, noi stăteam cuminți la Engleză, Română sau în fine, de la ce ore se cam chiulea – cu cărticica deschisă, cu caiețelul pe masă, notând fiecare cuvințel.
Se spune că liceul e cea mai importantă/ frumoasă perioadă a vieții, că acolo te formezi ca om și așa mai departe. Mie nu-mi plac zicalele melodramatice, dulci (și nocive) ca siropul din porumb. Cea mai frumoasă perioadă a vieții e cea pe care ți-o faci în fiecare moment. Liceul a fost o necesitate, nimic mai mult, și un mijloc de a cunoaște o mână de oameni care merită. Atât. Pentru mine, adevărata formare a venit o dată cu ieșirea din adolescență, când am realizat că 90% din ceea ce învățasem până atunci era… nefolositor.
Acum ne cam ajung regretele că ne-am înăbușit pornirile rebele (dacă am avut așa ceva pe atunci) și că n-am fost și noi „fete rele”, măcar în limita admisă. Nu am avut părul roz sau albastru, nu mi-am făcut piercing-uri sau tatuaje, nu m-am machiat ca și cum aș fi desprinsă dintr-un animé japonez, nu am venit acasă beată/ drogată/ euforică, nu am fugit de acasă cu vreun biker etc. Pe scurt, experiența mea din timpul liceului a fost de-a dreptul plictisitoare. Cred că și Cami e în asentimentul meu.
Departe de mine să aprob consumul de alcool de către minori, consumul de droguri sau să sugerez că viața mea a luat-o pe făgașul petrecerilor fără sfârșit! Ba din contră, e destul de liniștită și acum. Am dorit să subliniez doar că o doză bună de rebeliune face bine oricui, la orice vârstă. Pledez pentru individualitate și mă enervează la culme zicala „Capul plecat sabia nu-l taie”. Cine zice că nu e bine să fii rebel(ă) la 26 de ani?
La Mulți Ani! Bine v-am regăsit în noul an!
