Duminică, 21 Ianuarie 2018 22:56

Brose vintage de Craciun – Colectia mea

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Au trecut deja câteva săptămâni de când am fost martori la strălucirea sărbătorilor de iarnă. Brazii de Crăciun care ne-au decorat casele au dispărut şi miile de confetti din noaptea de Anul Nou au devenit doar o amintire neclară...

Renunţaţi la nostalgii; sunt aici pentru a vă aduce înapoi veselia iernii! În ultimii 6 ani, am început să colecţionez broşe vintage (dar şi câteva perechi de cercei) cu motive de iarnă; deţin în jur de 30 de broşe, toate de provenienţă SUA – cele mai multe dintre ele ilustrează sărbătorile de Crăciun, deşi reprezintă tematici laice: sanie, oameni de zăpadă, brazi, Moş Crăciun, cadouri, bastoane, coroniţe din ramuri. Doar câteva dintre ele se mulează pe aspectul religios al sărbătorii: îngeri, lumânări, clopote.
Am puţine broşe semnate/ şanţate (de la Gerry's – unul dintre cei mai cunoscuţi producători de bijuterii din metale comune, de la AAi şi de la Euroclimat), dar toate bijuteriile din colecţia mea sunt vintage, confecţionate între anii 1960-1980. Nu-mi amintesc exact momentul în care a început să-mi placă acest tip de broşe, atunci când m-am îndrăgostit brusc de tot ceea ce înseamnă Crăciun vintage.

Unele dintre piesele pe care le colecţionez au fost cumpărate din târgurile de antichităţi, altele din magazinele online de tip vintage şi din magazinele aflate pe site-ul etsy. Din nefericire, românii nu sunt foarte dornici să achiziţioneze aceste broşe, şi de multe ori a trebuit să caut foarte atent pe internet (în special pe site-urile româneşti) pentru a găsi ceva ce merită avut. Mă întreb dacă mai e vreo persoană în ţară care să colecţioneze broşe de Crăciun sau dacă sunt singura cu acest hobby?

Broşele mele sunt realizate din metal comun, auriu sau argintiu – fiind foarte grele şi robuste –, decorate cu pietre, email sau perle false. Se închid cu clapete de tip C, clapete în genul insignelor sau cu ace de siguranţă.

Le accesorizez la toate articolele de sezon: fulare, pulovere, jachete şi paltoane etc. De obicei, pot să le port mult timp după ce se termină Crăciunul, în special pe cele care sunt exclusiv cu tematică de iarnă.

În loc de încheiere, trebuie să vă avertizez că sunt mereu în căutarea bijuteriilor de Crăciun, dar trebuie să fie la un preţ rezonabil şi, bineînţeles, vintage!

Citit 1438 ori

Autor

Lexa Verzes

Public Relations Specialist in European Union-funded projects. (Also a dreamer, writer; music lover; radio lover; movies lover.)

Comentarii   

Permalink 0 Dorina
Frumoasă colecție
Și mie îmi plac bijuteriile de Crăciun, am 3 broșe plus o grămadă de cercei, pandantiva și brățări. O să mă cam opresc din colecționat, fiindcă nu apuc să le port pe toate :).
03-02-2018 08:20 Răspunde Răspunde cu citat Citat
Permalink 0 lexaverzes.ro
RE: Frumoasă colecție
Dorina, niciodata nu sunt prea multe bijuterii, mai ales din cele vintage!
03-02-2018 15:13 Răspunde Răspunde cu citat Citat

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

About me


"I'm a saint and I'm a sinner / I'm a loser, I'm a winner / I am steady and unstable / I'm young, but I am able" Jessica Andrews - Who I Am

Twitter feed

Comentarii noi