Miercuri, 18 Noiembrie 2009 23:23

SuperBlog 2009 - Etapa XXV

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
ZILE IN PARADISUL PUSTIU

Zgomotul valurilor oceanice si tipatul catorva pescarusi ma trezesc dintr-un somn adanc, fara visuri… Deschid ochii si vad cerul luminat in portocaliu-auriu. Nu-mi dau seama daca e apusul ori rasaritul. Trece un minut pana ma dezmeticesc; realitatea ma izbeste puternic: am naufragiat!!!

Ma ridic gemand… parca mi-e putin sclintita glezna. Pasesc cu greu, cautandu-i pe restul. Lumina din jur e din ce in ce mai puternica. “Deci abia acum rasare soarele”. Ne aflam pe o insula, din cate imi dau seama. Limba de nisip are in jur de 200 de metri, iar inspre nord se intinde un paienjenis de copaci exotici. Ii vad pe M. si D. langa niste stanci. Se pare ca nu au nimic.

- Heei, sunteti bine?
- Doar cam ametiti. Unde sunt fetele? D. se uita la mine speriat.
- Nu stiu… m-am trezit singura pe plaja si…
Nu apuc sa termin, cand le vedem pe C. si pe N. alergand catre noi. C plange necontrolat. Ii trebuie cateva minute sa se linisteasca.
- Ce o sa se intample cu noi?, intreaba ea, inca suspinand.
- Nu avem nimic… totul s-a pierdut in apa, cand s-a rasturnat yachtul, intervine N.
- Pai… sa improvizam!

M. scruteaza plaja. Se intoarce catre noi si spune cu hotarare:
- Ramanem pe plaja. Astfel, vom fi in vizorul navelor care trec pe aici.
- Daca trec... completez eu, cu amaraciune.
- Trebuie sa ramanem optimisti… Tu stai locului, sa nu ti se umfle glezna mai tare. Eu si D. mergem sa exploram insula, iar pe fete le rog sa se faca utile cum stiu ele…
Ar trebui sa improvizam niste adaposturi… Imi vine o idee.
- As putea construi doua colibe, daca ma ajuta fetele. Am nevoie de crengi lungi, nuiele subtiri, frunze…
- Sigur, sigur! sar amandoua, putin mai vesele.

Cu baietii plecati in “expeditie”, fetele se intrec in a-mi aduce cele necesare. Construiesc scheletele a doua colibe, dupa modelul cosurilor de nuiele: roata mica, ce va veni deasupra, dupa care, dispun nuielele vertical, marind, putin cate putin, diametrul. La final, obtin o forma de clopot, apropiata ca model de un cos imens, impletit. C. si N. acopera structurile cu muschi si diferite frunze cazute din palmierii imensi din apropiere. Orele trec si parca ne ingrijoram pentru baietii care nu mai apar. Suntem aproape de terminarea celei de-a doua colibe, cand ii vedem pe baieti. Vin incarcati. M. a reusit sa ascuta niste pietre, prin frecare, astfel incat bucatile tocite de roca taie mai rau ca lamele unui cutit. D. a facut niste sulite cu varfuri “periculoase”.
- Ma gandesc sa incerc sa pescuiesc cu ele. Cine stie, poate prind ceva.
Ziua trece repede. Ne e foame, insa ramane sa cautam hrana dimineata.

Aud voci. Ma trezesc speriata. Fetele inca dorm. Ies din coliba si ii vad pe baieti veseli.
- Azi manacam! spune D.
- Cum ti-e piciorul?
- Mai bine, multumesc. Nu mai simt disconfortul de ieri.
Fetele s-au trezit si ele. Le propun sa mergem sa cunoastem insula. Sunt de acord. O luam incet in fata, in desisul jungle. Am la mine unul din cutitele-piatra. Mi l-a incredintat M., pentru siguranta. Aerul e incantator si proaspat, vegetatia luxurianta ne fura ochii. Vedem papagali multicolori care zboara chiar deasupra capului nostrum, vedem cateva maimute sus de tot, in copaci, sau agatati de lianele groase… O luam la dreapta, pentru ca N. aude un susur… Ne apropiem extaziate:

- O cascada!
Cascada e inalta de aproximativ 10 metri. Apa involburata se pravaleste cu furie intr-un lac cristalin. Ne apropiem si gustam din apa. E potabila, e rece! Bem cu nesat, apoi urcam mai sus, pe stanci, unde cascada a format un mini-bazin. Facem o baie buna, atat de necesara si apoi ne zvantam la soare. Pornim la drum, improspatate. Nu trece mult si dam de niste tufe cu mure si zmura. Ni se pare incredibil. Culegem cate putem, zgariindu-ne in tepi, si le asezam in poala.

Apropiindu-ne de plaja, simtim miros de… peste prajit!
- Nu se poate!
M. si D. au realizat imposibilul, au reusit sa prinda peste. Mancam pe saturate. Baietii au gasit si cativa cocotieri in partea de vest a insulei. Au scobit cateva nuci de cocos, si astfel am putut bea sucul si manca din miezul aromat. Ii povestesc lui M. despre cascada. Luam cele patru carcase de nuci si il conduc pe M. intr-acolo. Le umplem cu apa si ne reintoarcem, triumfatori.

A treia zi pe insula. N. a gasit lychee. Macar ne diversificam hrana. Avem suficiente crengi uscate pentru foc. Seara vantul sufla destul de tare, insa facem focul si nu-l simtim. Apusurile sunt incredibile: amestecul de rosu, oranj, auriu si albastru ne incanta la culme. In plus, imaginea discului solar care se scufunda in mare ne lasa fara cuvinte.
Sunt ingrijorata. Daca nu ne vor cauta? Daca nu ne vor gasi? Daca…?

A patra zi… Tocmai am mancat peste prajit pe piatra incinsa, cu garnitura de cocos rumenit. Ne pregateam sa mergem la cascada. Dintr-o data, D. incepe sa tipe.
- Vad in departare un punctulet care se misca!
Incremenim cu totii. Intr-adevar, puctuletul devine mai mare. E un vapor! Strigam si facem semne, gesticulam obsesiv. Nava impunatoare se apropie din ce in ce mai mult. Ne-a reperat! Nu trece mult timp si pe valuri apar 2 barci de salvare, conduse fiecare de 2 marinari. Suntem salvati… din paradisul pustiu.

Acest articol a fost scris pentru a douazeci si cincea etapa a concursului SuperBlog 2009 (etapa sponsorizata de Hostway), initiat de PCNews.

Citit 660 ori

Autor

Lexa Verzes

Public Relations Specialist in European Union-funded projects. (Also a dreamer, writer; music lover; radio lover; movies lover.)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

About me


"I'm a saint and I'm a sinner / I'm a loser, I'm a winner / I am steady and unstable / I'm young, but I am able" Jessica Andrews - Who I Am

Twitter feed

Comentarii noi