Luni, 11 August 2008 20:52

Îţi mai aminteşti marea?

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
(Scris în august, 2004)
_____

Mă pierd în albastrul valurilor
Ştiind că tu mă vei salva.
Salvează-mă şi spune-mi că şi tu
Trăieşti mareele la fel ca mine! 

Sunt singură în noaptea asta…
Pe plaja e frig, prea frig!
Picioarele desculţe mi se afundă
În nisipul fierbinte, e pasiune…
Aparţin mării şi totuşi te aştept;
Tu nu ai observat că plaja are
O viaţă a ei, o inimă de coral?
Este cea care-mi şopteşte să te caut!

Privesc spre stele şi aud urletul
nepotolit al lui Poseidon.
Ţi-l mai aminteşti?
E cel care ne-a încrucişat vieţile…

Te-ai născut noaptea, în apa mării,
în lumea zeilor, în lumea noastră.
Mama ta e Selena, iar unchiul tău e Uraganul.
Eu sunt… cea care te-a fermecat.

Nu-i aşa? Cu mult timp în urmă,
când nu ştiam decât nisipul şi scoicile
Tu ai ieşit din marea înspumată şi mi-ai arătat
Care îmi este adevarata menire.

Iar acum, de ce plâng delfinii?
Tunete şi fulgere brazdează cerul,
Plaja devine locul de luptă al zeilor.
Dar stai puţin, unul dintre ei eşti tu!

Ah, delfinii îşi plâng neputinţa
de a-şi ajuta regele lor, pe tine!
De ce te lupţi pentru ceva ce nu poţi avea?
Destinul ţi-e potrivnic, nu are rost să mori!

Legea marilor spune că un zeu nu poate ucide un altul…
Dar un muritor o poate… eu pot sa ucid!
Trebuie să salvez regatul de smarald…
Însă fară a te ucide pe tine!

Îţi mai aminteşti marea?
Nu pot să plec cu inima frântă,
Ştiind că am avut şansa de a salva o lume
A divinităţii, dar că nu am vrut să-ţi curm viaţa!

Cum însă pot eu oare să ucid
cel care odata mi-a promis lumea
De sub ape, lumea lui, lumea mea?
Şi Luna plange, dar ea nu poate decât să privească…

Tu mi-ai redat dreptul la viaţă,
deşi atunci nu înţelegeam nimic;
Eram doar o copilă îndragostită de valuri şi de foc.
Acum sunt cea care te va ajuta!

Stelele greşesc, tu nu poţi să mori!
Zeii nu trebuie sa moara!
Deci… trebuie să comit un asasinat…
Pentru a implini profeţia.

Îţi mai amintesti marea?
Mai ştii cine sunt şi unde m-am născut?
Am fost furată şi dusă departe, în ţinutul tău.
Poseidon ne-a promis unul altuia.

Fluxul m-a furat şi refluxul mi-a adus pacea.
Albul mi-a devenit rochie de mireasă…
Era spuma mării care m-a sedus.
Dacă ştiam ce avea să urmeze!

Eşti cel de care am nevoie tot timpul!
Mă auzi? Mă vezi? Mă simţi?
Nu, te rog, nu muri!
Nu muri!

Dar cum… Zeii pot să moara?
Atunci, profeţia e o minciună!
Te strig şi nu-mi răspunzi!!!
De ce m-aţi minţit? De de?

Şi totuşi, lumea de sub ape a fost salvată
datorită morţii unui zeu.
Lacrimile îmi curg sclipiri pe obraji…
Sufletul mi-e zapadă…

Mi-aţi luat libertatea,
Redându-mă legii în care am fost născută.
Atunci de ce m-aţi furat?
Aţi făcut un o crima… Aţi sacrificat doi zei.

Aha! Aceasta era profeţia adevarată!
Sacrificiul a doua zeităţi pentru păstrarea
Tărâmului zeilor… intact!
Mincinoşilor! Aţi sfidat legile sacre!

Aţi savârşit păcatul suprem
Acum, la începutul lumii…
Şi tu, Luna pustie, de ce nu spui nimic?
Doar ţi-au omarât fiul!

Peste trupu-ţi rece îţi picur, Azur,
fierbinţeala pietrelor topite
De pe plaja care acum nu ne mai aparţine.
M-au furat atunci, mi te-au furat acum!

Hoţilor! Privaţi universul de adevăr!
Îl vreau înapoi, mă auziţi? Îl vreau înapoi!
El e albastrul meu, marea mea interioară…
Inelul de topaz mi-a rămas încă pe deget.

Acesta trebuia să fie semnul nostru de veşnicie.
M-aţi privat de absolut!
Aţi distrus doi zei care nu aveau voie să moară!
Şi mai vorbiţi de dreptate!

Acest inel era marturia sentimentelor noastre…
Daca scot inelul… ma transform in ceea ce eram cândva.
Vă e frică aşa-i? Vă e frică de răzbunare!
Da, tremuraţi… regretaţi… vă căiţi!

Oh, voi, vampirilor, unde sunteţi?
Veniţi şi muscaţi-mă cu ferocitate,
Transformaţi un zeu în băutor de sange!
Voi fi zeul vostru acum! Doar asta eram înainte de a ma fura ei!

Luna să-mi fie casă, iar apoi pământul
să mă îngroape ziua, iar noaptea să renasc!
Să treacă timpul şi să vă distrug lăcaşul de jertfe!
Voi, voi veţi fi altarul şi jertfa!

Am pierdut o bătălie… Dar îl voi câştiga pe Ares!
Sunt singură pe plaja şi îmi amintesc
Că asta e ziua în care te-ai născut…
În urma cu cât timp?

Clepsidra curge, valurile se tânguie…
Sunt dusă pe Luna şi abandonată acolo…
Acum aflu şi eu realitatea desertului selenar!
Aici stau ascunse secretele unei constelaţii!

Acesta e sfârşitul… unui mit.
Declinul unei civilizaţii,
Moartea a doi zei care s-au iubit,
Deşi legea o interzicea.

Odioasa fapta s-a încheiat,
Noi am murit,
Răzbunarea însă vă aşteaptă cât e nevoie.
Iar tu, Azur, îţi mai aminteşti marea?

(Textul îmi aparţine şi nu poate fi reprodus parţial sau total decât cu acordul meu.)
Citit 1243 ori

Autor

Lexa Verzes

Public Relations Specialist in European Union-funded projects. (Also a dreamer, writer; music lover; radio lover; movies lover.)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

About me


"I'm a saint and I'm a sinner / I'm a loser, I'm a winner / I am steady and unstable / I'm young, but I am able" Jessica Andrews - Who I Am

Twitter feed

Comentarii noi